Statuia sufletului spart, de Alexandru Florian Săraru, foto: magazincritic.ro
Suit pe dealul disperării privesc câmpia suferinţei
Din râul lacrimilor planşe, hrănesc întreaga omenire
Statuia sufletului spart, mi-e monument al neputinţei
În acatistul cenzurat, sunt ultimul spre pomenire.
Cămaşa-mi ruptă de pe trup, ca semn al zbaterii cu soarta
Mi-o cos cu sângele rebel ce curge căutându-şi rostul.
Celula caută lumina, dar n-o găseşte nici cu harta
Deşi credeam că s-a sfârşit, voi continua cu ruga postul.
Îngerul ce mă veghează, mă strigă, ţipă, e-n convulsii
Demonul plin de ispite m-ademenește sfidător
Negrul, umbra şi închisul îmi provoacă doar repulsii
Dar decât fals, străin de mine, mai bine prefer să mor!
Sursa: magazincritic.ro
[tp_product id=”193969182″ feed=”158″]În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…
Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…
Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…
Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…
S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…
Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…
Leave a Comment