Categories: Cultural

Statuia sufletului spart

Suit pe dealul disperării privesc câmpia suferinţei
Din râul lacrimilor planşe, hrănesc întreaga omenire
Statuia sufletului spart, mi-e monument al neputinţei
În acatistul cenzurat, sunt ultimul spre pomenire.

Cămaşa-mi ruptă de pe trup, ca semn al zbaterii cu soarta
Mi-o cos cu sângele rebel ce curge căutându-şi rostul.
Celula caută lumina, dar n-o găseşte nici cu harta
Deşi credeam că s-a sfârşit, voi continua cu ruga postul.

Îngerul ce mă veghează, mă strigă, ţipă, e-n convulsii
Demonul plin de ispite m-ademenește sfidător
Negrul, umbra şi închisul îmi provoacă doar repulsii
Dar decât fals, străin de mine, mai bine prefer să mor!

Alexandru Florian Săraru

Sursa: magazincritic.ro

[tp_product id=”193969182″ feed=”158″]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

16 iulie 1479 – Ștefan cel Mare încheie construirea cetăţii Chilia Nouă

Evenimentul din 16 iulie 1479, legat de lucrările de construcție/reconstrucție a Cetății Chilia de către…

6 minute ago

12 iulie 1907 – Jandarmii unguri sfârtecă rochia domnișoarei Sofia Cercel pentru că avea în cusătură cele trei culori românești

Evenimentul din 12 iulie 1907, petrecut la Petroman (azi în județul Timiș), este un episod…

4 zile ago