Care, totuşi, e obiectivul noii brigăzi – apărarea de „pretenţiile teritoriale ale României” sau apărarea de „fratele mai mare” – Rusia?

Până a scrie aceste rânduri am căutat să aflu cauzele şi motivele de ce Ucraina consideră şi în continuare România un duşman, căruia urmează să-i opună rezistenţă, în timp ce Patria noastră istorică o sprijină în suveranitatea şi integritatea sa teritorială,  în demersul ei european – e primul stat membru al UE care a susţinut Acordul de asociere al Ucrainei cu UE, îi tratează pe cei răniţi în războiul din Donbas, copiii participanţilor la luptele antiteroriste s-au odihnit gratuit în Ţară, asigură cu spaţiu locativ familii ale refugiaţilor din Doneţk şi Lugansk (în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost deja adăpostite primele 15 familii), a creat, la Kolomyia, regiunea Ivano-Frankivsk, o nouă unitate militară ce urmează să fie completată definitiv până la 30 octombrie a.c.  – obrigadă montană de asalt nr.10, „obiectivul principal al căreia este apărarea în fața unor ipotetice pretenții teritoriale asupra Bucovinei din partea României”, după cum a declarat colonelul Viktor Kevliuk, şeful Departamentului organizare-mobilizare al Comandamentului operativ „Zapad” („Vest”), susţinut de viitorul comandant al brigăzii, locotenent-colonelul Vasyl Zubanyci, Erou al Ucrainei, ce s-a evidenţiat pe frontul din Donbas.

Care, totuşi, e obiectivul noii brigăzi – apărarea de „pretenţiile teritoriale ale României” sau apărarea de „fratele mai mare” – Rusia?

Conform declaraţiilor celor doi ofiţeri ucraineni, respectiva decizie de a forma o nouă brigadă montană de asalt a fost luată de Ministerul Apărării al Ucrainei. În noua unitate vor fi încadraţi aproape 1000 de voluntari ce vor face serviciul militar pe bază de contract, care vor primi un salariu lunar de peste 4 mii 800 de grivne şi un adaus la el  de 25% pentru condiţiile montane, diverse ajutoare sociale, posibilitatea de a obţine studii şi avansarea în rang pe mijloace băneşti din Bugetul de Stat.

Deci, e o hotărâre oficială de care nu putea să nu ştie conducerea Ucrainei. Cu atât mai mult că V. Kevliuk  a motivat astfel decizia adoptată:

„Există forţe politice ce insistă asupra întoarcerii ţării vecine România în hotarele anului 1938, respectiv simţim acest pericol şi urmează să creăm argumente pentru a reacţiona la această chestiune”.

Ce-i drept, autorul acestor rânduri n-a indicat de care concret forţe politice din România e vorba. Cunoaştem cu toţii poziţia oficială a conducerii Statului Român şi anume ea e hotărâtoare. De altfel, în loc să consolideze frontierele estice, să mobilizeze voluntari şi din vestul Ucrainei în estul terorist, Ministerul respectiv caută pericole acolo unde ele nu există.

Cu atât mai mult că, la 22 septembrie a.c., Oleg Goncearuk, şeful Administraţiei Regionale de Stat Ivano-Frankivsk, s-a întâlnit cu Viktor Kevliuk şi cu Iuri Veranovskyi, comisarul militar interimar al regiunii, cu care a discutat chestiunile etapelor de formare a brigăzii montane de asalt, dislocate în Kolomyia,  ajutorului ce urmează să fie acordat în acest scop de către conducerea ţinutului Pricarpatic,  continuării colaborării între cele două părţi – Brigadă şi Administraţia Regională Ivano-Frankivsk (site-ul ARS Ivano-Frankivsk).

Deci, e un lucru clar – formarea respectivei brigăzi e o hotărâre adoptată la cel mai înalt nivel de conducerea Ucrainei, care, conform relaţiilor bilaterale prieteneşti între cele două ţări, ar fi trebuit să anunţe România sau, cel puţin, să-şi ceară apoi scuze şi să infirme declaraţiile celor doi militari ucraineni de rang înalt.

Ce-i drept, la 24 septembrie a.c., pe pagina sa de Facebook, Serviciul de Presă al Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a postat un comunicat în care se lămureşte că declaraţiile celor doi ofiţeri ucraineni reprezintă, de fapt, „doctrina militară a Ucrainei pentru perioada 2015-2020” ce nu recunoaşte pericol din partea ţărilor NATO, ci urmăreşte aderarea Ucrainei la Blocul respectiv, că Federaţia Rusă este un inamic militar al Ucrainei: „Ucraina poate să se opună ameninţării ruse numai împreună cu alte țări din Europa și cu SUA”.

Doar atât. Şi nimic concret. Or, România e considerată şi în continuare duşman al Ucrainei?  Nu se infirmă declaraţiile lui Kevliuk şi Zubanyci, conform cărora înființarea noii unităţi militare are drept obiectiv „apărarea  în faţa unor ipotetice pretenții teritoriale asupra Bucovinei din partea României”, ci sunt lămurite doar  intenţiile colaborării în continuare a Ucrainei cu ţările NATO.

FELICIA NICHITA-TOMA

P.S. Când materialul a fost pregătit pentru tipar, am aflat că șeful Statului Major al Armatei Ucrainene, Viktor Mujenko,  a avut o întâlnire cu Excelenţa Sa Cornel Ionescu, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Ucraina, cu care a discutat noua doctrină militară a Ucrainei, general-maiorul ucrainean accentuând asupra faptului că Ucraina planifică să dezvolte relaţiile de prietenie şi bună vecinătate cu România, iar strategia militară a Ucrainei e orientată spre consolidarea posibilităţilor de luptă ale armatei sale „dar nu opunerii pretenţiilor teritoriale ale României asupra Bucovinei”.

Sursa: www.zorilebucovinei.com