Iubesc poporul român! Șezătoarea Ținutului Căciularilor, Zăbala, Covasna.
Tradiția românească în Covasna este dusă mai departe și de vrednicile femei din Zăbala, Voinești Covasna, Ojdula unite în Datină, la sezătoarea găzduită de doamna preoteasă Alexandra Pintrijel Hagiu. Își vor coase cu mâinile lor straiele populare, vor fi flori românești pe ulițele satelor din Covasna.
Iubesc poporul român! Șezătoarea Ținutului Căciularilor, Zăbala, Covasna
Aceleași mâini binecuvântate de Dumnezeu să mângâie prunci, să rânduiască gospodăriile, vor coase istorie pe aceste meleaguri. Prin lucrarea acestor femei se întorc românii vechi, căci în straiele populare este Istoria României, sunt sunt răzeșii lui Stefan cel Mare și Sfânt, oștenii lui Mihai Viteazul intrand în Alba Iulia, haiducii lui Iancu Jianu, lupta lui Iancu Avram si a lui Tudor Vladimirescu. In aceste straie sunt moșii și strămoșii nostri. Aceasta este puterea costumului popular românesc, simbol identitar național, aceasta este puterea mâinilor acestor femei.
De aceea iubesc poporul român, pentru că nu se lasă și luptă chiar și acolo unde este mai greu, în Covasna și Harghita.
Cu Dumnezeu înainte!
Autor/Foto: Mihai Tirnoveanu apud magazincritic.ro
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025