Mihai Tirnoveanu

Chichiș, Covasna, în inima României: ”Nu uita că ești român!”

Chichiș, Covasna, în inima României: ”Nu uita că ești român!”

În veci pomenirea lui Mihail Eminescu. Astazi, in Inima Tarii, la Chichis, slujba parastasului Românului Absolut a fost oficiată de Preasfintitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, alături de un grup de zece preoți din satele greu încercate ale Covasnei. Cuvântul plin de înțelepciune al Preasfințitului Părinte Andrei a pătruns adânc în conștiința noastră, a poporului strâns în biserică.

Noi, reprezentanții Acțiunii “Români pentru Români” din Brașov și Țara Făgărașului, nu am fost singuri acolo. Voi toți care ați susținut în toate modurile Acțiunea aceasta ați fost acolo, umăr langă umăr cu românii din Covasna, oștenii Eparhiei Munților.

Cu steagurile triumfătoare ale Neamului și cu icoane în brațe ne-am îndreptat după slujba parastasului către căminul cultural din localitate, unde poezia lui Mihai Eminescu, cântecul studenților ASCOR, coordonați de vrednicul părinte Costin Butnar, și al grupului folk ”Om Bun” au mângâiat sufletul țăranilor și copiiilor lor.

Am avut onoarea să o avem în mijlocul nostru pe doamna profesor universitar doctor Agache Catinca, care și-a prezentat extraordinara carte ”Însemne ale Nemuririi Eminesciene”, pe domnul profesor Ioan Lăcătușu, seniorul luptei românești din Harghita și Covasna, și pe vestitul poet covăsnean Ion Ciurea, intelectuali de prestigiu, care nu și-au uitat menirea de călăuzitori ai poporului.

M-am reîntâlnit cu mare drag cu jurnalista de prestigiu Maria Graur din Sfântu-Gheorghe, întotdeauna sprijin de nădejde la bine și la greu, dar și cu prietena noastră Florentina Teacă, care împreună cu profesoara Daniela Pătrunjel m-a însoțit azi dimineață și la Ozun. Un moment cu totul aparte a fost si întâlnirea cu distinsa doamna Elena Ciobanu, datorită careia cartea ”Nu uita că ești român!” a ajuns la copiii din satele covăsnene.

Spre finalul serii, doamna profesoară Crina Palas, împreună cu fratele meu de luptă Florin Palas, precum și cu alți prieteni, au dăruit tuturor copiilor prezenți din Chichiș, Băcel și Lunca Câlnicului pachetele de premii constand în cărti de Mihai Eminescu, carti de rugăciuni, rechizite, steaguri tricolore și, bineînțeles, multe dulciuri.

Preasfințitul Episcop Andrei a ținut în mod deosebit să-i mulțumească doamnei profesoare Palas pentru un moment cu totul special: doi elevi din Tara Fagarasului, fratii Vasile si Maria Lupu, au recitat toată poezia Luceafărul pe de rost, emoționând până la lacrimi asistența. Atât timp cât mai există astfel de profesori și astfel de elevi, România este vie.
Atât timp cât vom sta uniți în jurul lui Mihai Eminescu, nu vom putea fi învinși niciodata!

Doamne ajută, frați români!

Autor/Foto:Mihai Tirnoveanu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

21 de ore ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago