Actorul iesean Florin Constantin, cunoscut publicului larg pentru prestatiile sale din grupul Divertis, este unul dintre cei ale caror apartamente au fost afectate de explozia dintr-un bloc de locuinte din cartierul Copou. Apartamentul actorului a fost pur si simplu devastat de catre suflul exploziei, fiind distruse aproape toate bunurile din casa, insa artistul a avut totusi la scurt timp puterea sa posteze urmatoarele cuvinte pe retelele de socializare:
“Mi-am pierdut doar domiciliul…Nu si sufletul, nu si prietenii. Celor ce sunt cu gandul si cu fapta langa mine, multumiri negraite. Pompierilor din Iasi recunostinta vesnica, respect si onoare! Tuturor, dragoste si pretuire. Sa va iubiti unii pe altii, ca s-ar putea sa ramaneti doar cu asta. Si asta e tot”
Florin Constantin: „Daca stii sa trimiti exact acolo unde trebuie plicul negru al executiei ANAF, de ce atunci cand trebuie sa dai omului un ajutor de urgenta stabilit prin lege, ai nevoie de atatea hartii, dovezi, copii, adeverinte, si probe?”
„A ajuta un om, inseamna a-i face bine si a-l sprijini atunci cand are nevoie. Fara sa-l umilesti, fara sa-l pui pe drumuri, fara sa-l chemi la nenumarate ghiseie si birouri, fara sa-l trimiti dupa copie dupa buletin, adeverinta de salariat, adeverinta cu venitul de pe ultima luna sau ultimele 3 luni, adeverinta de la casa de pensii ca are pensie, adeverinta de la administratia financiara ca n-are nici un venit sau orice altfel de adeverinte, dovezi, probe, hartii, aprobari, rezultate ale expertizelor, anchetelor, proceselor, constatarilor, aprobarilor si miilor de proceduri menite sa-l faca pe om sa renunte la ajutor, sa innebuneasca sau sa moara.
Daca vrei sa-l ajuti cu adevarat, aplici exact tehnica si tactica inversa executarii omului. Fiindca tu ca institutie care ai datoria sa ajuti oamenii, esti exact institutia care executi oamenii. Daca stii sa trimiti exact acolo unde trebuie plicul negru al executiei ANAF, stii exact conturile omului ca sa i le blochezi si sa i le executi in caz de neplata chiar si a 50 de bani, atunci de ce atunci cand trebuie sa dai omului un ajutor de urgenta stabilit prin lege, ai nevoie de atatea hartii, dovezi, copii, adeverinte, si probe, incat nimeni nu mai apuca sa vada ajutorul?”, a mai adaugat Florin Constantin intr-o postare pe Facebook
Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism
Contact: redactie@glasul.info