Vlaho-Bulgaria, o monarhie de care se cutremurau porțile Bizanțului

Vlaho-Bulgaria, o monarhie de care se cutremurau porțile Bizanțului.

Cumanii şi înfiinţarea împărăţiei româno-bulgare –  La 1018, împăratul bizantin Vasile II Macedoneanul (976 până 1025) scaldă în sânge şi desfiinţează împărăţia bulgară, întinzând domnia Bizanţului până la Dunăre şi primind, drept mulţumire, tragicul nume de Bulgarocton ( = ucigătorul de Bulgari). După o robie de 168 de ani, Bulgaria devine iarăşi imperiu, dar un imperiu româno-bulgar.

Providenţa s-a folosit pentru înfiinţarea noului imperiu de doi fraţi români, Petru şi Asan, din Balcani (Haemus), care au chemat In ajutor pe Cumanii din stânga Dunării pentru a ajunge la scopul dorit. Când Ia 1186 Românii şi Bulgarii din Balcani, sub conducerea celor doi fraţi valahi, ridicară steagul revoltei pe piscurile- stâncilor, putreda capitală a imperiului bizantin nu-şi dădea seamă de însemnătatea şi urmările loviturii pornite din munţii şi văile Hemului.

Vlaho-Bulgaria, o monarhie de care se cutremurau porțile Bizanțului

Prima expediţie  din vara aceluiaşi an a împăratului efeminat Isaac Anghelos (1185—1195) a întărit Bizanţul în convingerea, că răscoala din Balcani n-are nici o importanţă deosebită. Ajutat de o ceaţă deasă, împăratul a putut pătrunde în munţi, înfrângând rezistenţa răsculaţilor. Alungaţi de oştirile imperiale, „Petru şi Asan, cu tovarăşii lor de răscoală, s-au repezit spre Dunăre şi, luntrărindu-o s-au dus la vecinii lor Cumani, pe când Isaac Anghelul, dând foc secerişului adunat in snopi, şi încrezându-se în făgăduinţele Valahilor rămaşi acasă, se întoarce în capitală, sigur de potolirea primejdiei, spre a se făli cu isprăvile sale.

Petru şi Asan însă, „trecând Dunărea, se întâlniră cu Cumanii” şi, făcând alianţă cu aceşti stăpâni ai nordului dunărean, se întorc înapoi cu planul bine stabilit de a scutura lanţurile bizantine şi a înfiinţa „domnia Vlahilor şi a Bulgarilor”. Armatele aliate se compuneau mâi întâi dintr-o mulţime fără număr de Cumani, care trec Dunărea „ca nişte legiuni de duhuri”; în oastea cumană se afla şi un corp (de Valahi din stânga Dunării, cari erau supuşi Cumanilor); pe lângă aceştia mai sunt amintiţi şi Bordonii sau Brodnicii, supuşi şi ei Cumanilor; adăugând, în sfârşit, şi oştirile româno-bulgare din munţii şi văile Hemului, înţelegem primejdia ce se ridică ameninţătoare ca o vijelie năpraznică asupra domniei bizantine în Vlaho-Bulgaria din sudul Istrului.

Toate aceste neamuri, „împreunându-se într-o singură armie şi coborîndu-se pe şesuri bune de călărime”, zdrobesc o armata imperială, comandată de loan Cantacuzino, cumnat de soră a Iui Isaac Anghelul, trimis de acesta împotriva răsculaţilor. Dezastrul era destul de mare, pentru a trezi Bizanţul din moleşitul său optimism. Niketas Choniates, izvorul principal pentru înfiinţarea imperiului româno-bulgar, relevează necontenit puterea, vitejia, agerimea şi isteţimea Cumanilor, deşi suufletul Iui clocoteşte împotriva acestor barbari, care răstoarnă din temelie toată opera lui Vasile Bulgaroctonul.

Afară de prima expediţie, care a dat naştere la alianţa valaho-cumană, împăratul a mai pornit de patru ori împotriva duşmanilor, totdeauna însă fără ispravă; ba în expediţia din 1190 era să-şi piardă şi viaţa. In ultima sa încercare, 1195, abia ajuns la Kypsella, e detronat, orbit şi aruncat în mănăstire de fratele său Alexie Anghelul, care-i ocupă tronul (1195—1203) atât de zguduit de puhoiul cuman.

Nicolae Bălcescu, în “Scrisori către Ion Ghica” relata faptul ca
in perioada peregrinarilor sale prin nordul Bulgariei din timpul pribegiei din anul 1849, a intalnit aproape numai sate româneşti:

Bibliografie:

[1] A. D. Xenopol. Istoria Românilor , II (Bucureşti 1914) [2] Niketas Choniates, De Isaacio Angelo, lib. I, 5. — Părţile
din Niketas privitoare la imperiul româno-bulgar [3] D. Onciul, Originile principatelor române (Bucureşti 1899) [4] CULTURA CREŞTINĂ, Iunie 1922.