Ouale de Pasti, studiu de folclor

„Cum am putea sa precizam:unde si cand s-a inrosit primul ou? Care popor l-a intrebuintat, pentru prima oara, nici n-am putea sa ne intrebam, pentru ca oua rosii de piatra s-au gasit si in morminte din vremuri prea vechi.

Chinezii intrebuintau ouale rosii cu doua mii de ani inainte de Hristos, si desigur ca, la dansii, obiceiul acesta era o mostenire din timpuri si mai vechi.

Am putea, totusi, sa incercam o explicare logica a originii obiceiului de a inrosi ouale.

Misterul care invaluie oul, desigur ca a preocupat mintea primului om inzestrat cu un rudiment de cugetare. Un obiect neinsufletit, ca o piatra, sa dea nastere unei fiinte vii!

Oul  a sintetizat misterul Creatiei; dintr-un ou trebuie sa se fi nascut Universul. Lumea – deci si omul.

Oul cosmic trebuie presupus la baza credintei tuturor popoarelor din lume.

Egiptenii adorau pe zeul Knef, a carui statuie purta un ou in gura.

Persii credeau ca, in valtoarea haosului, aparu un ou, pe care Noaptea il acoperi cu aripile ei, il cloci, si din ou iesi lumea: Soarele si Luna se ridicara in sus, Pamantul se lasa in jos.

Indienii, Fenicienii si Israelitii, considerau oul ca principiu al Creatiei.

Dupa una din legendele brahmane,  la inceput erau pe lume numai apa, din care se nascu un ou de aur ce pluti pe ape un an de zile, si din el se nascu Cerul, Pamantul si Vazduhul. Brahma insusi sa nascu in acest ou, din care se facu Cerul si Pamantul.

In Kalevala Nordului,  se vorbeste de Ilmatara („mama apei”), care traia la inceput in aer, si apoi s-a coborat in ocean, pe valurile caruia s-a leganat timp de 700 de ani. Rata salbatica, crezand ca genunchiul Ilmatarei este pamant, si-a facut cuib pe el si a ouat un ou de fier si sase de aur. Ridicandu-se Ilmatara din apa, ouale s-au spart si din ele s-a format lumea: din galbenus a iesit Soarele, din albus a iesit Luna. (…)”