Daniel Gheorghe: "26 august ar trebui să devină o zi de comemorare și de pomenire a celor din Otopeni, civili ori militari, care s-au jertfit pentru România"
Daniel Gheorghe: “26 august ar trebui să devină o zi de comemorare și de pomenire a celor din Otopeni, civili ori militari, care s-au jertfit pentru România”
Despre bombardarea Bucureștiului si Ploieștiului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial se evita in general din diverse motive a se vorbi in Romania, mai ales atunci cand trebuie recunoscut faptul ca unele dintre aceste bombardamente ale aliatilor nu au fost efectuate numai asupra obiectivelor strategice si militare, sau a cailor ferate si a rafinariilor de petrol, ci si asupra unor obiective civile pentru care nu existau motive pentru a fi bombardate, decat daca se urmarea o forma de razboi psihologic.
Deputatul Daniel Gheorghe aminteste si el despre o scurta perioada din timpul celui de-al doilea razboi mondial cand “între 24-27 august 1944, soarta României, prinsă între germani, ruși și anglo-americani, s-a jucat la Otopeni, Băneasa, Pipera și în sud-vestul Bucureștilor, cartierele Cotroceni și Rahova”.
Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…
În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …
Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…
La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…
La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…
Leave a Comment