Noua Dreapta: „UDMR, un ONG care incită la violență”
Prin intermediul unui comunicat al biroului sau de presa, Noua Dreapta solicita autoritatilor din România sa ia de urgenta masuri impotriva UDMR, o uniune pe care o considere un „ONG aflat ilegal în Parlamentul României” si care ” incită la violențe stradale și nesupunere statală, amenințând cu evenimente similare celor din Târgu Mureș din anul 1990″.
„În data de 13 decembrie 2014. domnul Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat la Târgu Mureș, cităm: ”Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a recupera pământul natal. Această alianţă (UDMR) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă.”
Noua Dreaptă dorește să informeze organele abilitate ale statului român și cetățenii că această declarație este una prin care ONG-ul aflat ilegal în parlamentul României, a recunoscut că principalul său obiectiv este acela de a reda Ardealul Ungariei.
Această afirmație vine după ce în luna iulie a acestui an, domnul Hunor și-a dat demisia de onoare de la conducerea ministerului culturii în semn de protest față de decizia unilaterală a guvernului de a contesta la Tribunalul UE doua inițiative ale Ungariei privind minoritățile etnice sau lingvistice. Inițiativele vizau extinderea competențelor UE în domenii ce țin de suveranitatea statelor membre.
Așadar domnul Hunor și-a dat demisia de onoare în calitatea sa de maghiar, pentru că ONG-ul a cărui interese le sprijină nu este deacord cu suveranitatea românilor în propria lor țară, servind pe cale de consecință interesele statului maghiar.”, se arata in comunicatul Noii Drepte
Noua Dreapta: „UDMR, un ONG care incită la violență”
- 18 Aprilie 1942 – Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece - 18 aprilie 2025
- 17 Aprilie 1906, Birchiș – Sătenii nu vor să voteze candidatul ungur. Jandarmii maghiari deschid focul asupra mulţimii - 17 aprilie 2025
- Student român discriminat la Oradea pentru că purta la gât un medalion cu lupul dacic - 12 aprilie 2025