Primăria Municipiului Iași continuă procesul de lărgire a portofoliului relațiilor internaționale printr-o nouă misiune diplomatică și economică organizată în Israel în perioada 13 – 18 mai.
Reamintim că în ședința din 30 martie Consiliul Local a adoptat o hotărâre privind demararea procedurilor de înfrățire cu orașul israelian Haifa. În acest scop, primarul se află în Israel începând de duminică, 13 mai, urmând să se întoarcă în Iași joi, 17 mai, scrie curierul-iasi.ro.
Edilul-șef este însoțit în Israel de o delegație de oameni de afaceri ieșeni, care participă la o misiune economică organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Israel-România.
Pe lângă întâlnirile dintre reprezentanții primăriilor din Iaşi şi Haifa au fost programate să aibă loc sesiuni business-to-business atât în Haifa, cât și în Tel Aviv, precum și întâlniri cu persoane care fac parte din comunitatea de evrei de origine română din cele două orașe menționate.
- Student român discriminat la Oradea pentru că purta la gât un medalion cu lupul dacic - 12 aprilie 2025
- 9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre - 9 aprilie 2025
- Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar” - 8 aprilie 2025