Categories: AntiromanismPamflet

Antiromânii au același gen de preocupări, chiar și în an Centenar

Antiromânii au același gen de preocupări, chiar și în an Centenar

În loc să auzim de evenimente și manifestări dedicate Marii Uniri tocmai acum în an Centenar, ce credeți că ajunge la urechile noastre? Aflăm de pildă că primarul Aradului, liberalul Gheorghe Falcă, a aprobat amplasarea în stațiile de tramvai din localitate a unor panouri publicitare în care este preamărită … Ungaria, tocmai acum în an Centenar. Să fie aceasta o scăpare administrativă, sau e facută cu bună intenție?

În timp ce anumiți detractori precum Sabin Gherman și alții ca el sunt promovați mediatic pentru a se văita până la lacrimi de crocodil, precum că s-au săturat de România și să ne “reamintească” de cât de “bine” le era românilor atunci când aveau calitatea de slugi și de tolerați ai celor care stăpâneau samavolnic Transilvania, pentru Ungaria se fac eforturi intense pentru a fi prezentată la superlativ pe panourile amplasate prin Arad.

Dacă este să luăm la purecat presa locală, atunci descoperim numeroase contacte, evenimente și manifestări care confirmă unele legături între domnul Falcă și anumite personaje din Ungaria. Orice om cu oarecare materie cenușie, își poate da seama că oferta de mutare a universității lui Soros de la Budapesta la Arad făcută de Gheorghe Falcă nu putea apărea chiar din senin.

Falcă și Iohannis, opăriții ăștia doi ideologici de pe scena politică din România, nu știu cum să-i facă pe români să se simtă cât mai “Multikulti” cu putință, cât mai străini în propria lor țară.

În timp ce Klaus Iohannis pare a avea “înțelegeri secrete” cu unii care l-au sprijinit să ajungă președinte, Gheorghe Falcă instalează prin Arad panouri în care preamărește Ungaria tocmai în an Centenar?

PS: Acesta este un pamflet și trebuie privit ca atare

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

3 zile ago

19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…

4 zile ago

18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat

Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…

5 zile ago

Nu interziceți memoria Rezistenței anticomuniste! Apelul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu către Avocatul Poporului, Curtea Constituțională și Președintele României

Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…

6 zile ago