Categories: Carei

Replică patriotică la Carei: câte o panglică tricoloră a fost amplasată și pe statuile românești

Replică patriotică la Carei: câte o panglică tricoloră a fost amplasată și pe statuile românești

După ce într-o zi locuitorii din Carei s-au trezit cu o panglică reprezentând tricolorul Ungariei pe mâna statuii lui Ady Endre, și-au reamintit că grupul statuar cu pricina a fost inaugurat anul trecut în centrul orașului de către autoritățile locale și oaspeții lor de seamă invitați la dezvelirea monumentului, numai în prezența unor steaguri maghiare și în absența tricolorului românesc.

Incidentul nu este unul izolat la Carei, ba chiar din contră tinde să devină un fapt cotidian, nu rare fiind cazurile când simbolurile românești sunt “uitate”, pentru că aici trebuie specificat faptul că din grupul statuar face parte și Otilia Marchiş, personalitate românească marcantă a culturii sătmărene.

În aceste condiții, comunitatea românească din Carei a reacționat, așezând o panglică tricoloră românească și pe statuia Otiliei Marchiș, precum și la bustul lui Mihai Eminescu şi al lui Vasile Lucaciu.

“Ce-i mult e mult. Totul are o limită.

Astăzi am pus panglică tricoloră la bustul lui Mihai Eminescu şi a lui Vasile Lucaciu.

La Otilia Marchiş era deja panglică tricoloră. Felicitări persoanei care a adus simbolul românesc.

Consider că nu am provocat pe nimeni şi cum am spus şi în şedinţa de Consiliu Local din 27 aprilie, nu pot pot provoca cu drapelul ţării în care m-am născut şi în care trăiesc.

Urmează amplasarea catargului cu drapel românesc.
Imaginile pe cale le ataşez sunt pentru conformitate căci cu siguranţă camerele de supraveghere din oraş nu funcţionează sau sunt în unghi defavorabil.

S-auzim numai de bine.”, a scris pe contul său de facebook consilierul local din Carei Ilie Ciută

În vreme ce monumentele și evenimentele maghiare sunt aprobate într-un termen extrem de scurt și fără prea multe parlamentări inutile, cele românești sunt blocate, amânate și întârziate ani la rând, chiar și atunci când ele nu sunt deloc finanțate din fonduri publice și nu produc nici un fel de inconvenient de ordin financiar sau de altă natură autorităților locale.

 

Fandel Mihai

Fandel Mihai

C.E.O. la glasul.info, Redactor șef la Glasul.info Director General la MAGAZIN CRITIC Președinte la Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România Consultant Media la Comunitatea Identitară Iași Contact: fandelmihai@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…

2 zile ago

MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare

Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…

3 zile ago

Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României

Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…

4 zile ago

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

6 zile ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

o săptămână ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

2 săptămâni ago