Categories: Carei

Românii din Covasna împreună cu brașovenii alături de frații de pe Graniță, de la Carei

Românii din Covasna împreună cu brașovenii alături de frații de pe Graniță, de la Carei

Primul marș din istoria recentă a Careiului în care românii si-au afirmat drepturile și au luat atitudine prin această formă de protest împotriva politicii primăriei conduse de UDMR.

Românii din Covasna schimbă paradigma. Dacă până acum frati de-ai lor din alte parti ale țării veneau să le sprijine lupta, acum ei înșiși se duc în alt colt de țară pentru a susține lupta fraților lor de acolo. Așa am ajuns din Mărtanus, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Voinești Covasna si Brașov de Ziua Drapelului la Carei, unde

Asociația Astra condusă de doamna Ciuta Daniela, călita în luptele duse pentru ridicarea bustului lui Mihai Eminescu și a monumentului refugiaților români din Carei este supusă unei presiuni inimaginabile exercitată atât de primar cât si de factorii săi de influență.

Fraților, vă spun de la fața locului, situatia este extrem de gravă. Nu se va renunta însă la demersurile pentru ridicarea Catargului cu Tricolor, dimpotrivă, un nou plan este pus la punct și dererminarea este maximă.

Revenim asupra acestei zile plină de înțelesuri după ce ajungem acasă. Acum suntem înca pe drum, am depășit 24 de ore în care nimeni nu a dormit mai mult de câteva minute.

Autor / Foto: Mihai Tirnoveanu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…

o zi ago

MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare

Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…

2 zile ago

Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României

Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…

3 zile ago

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

5 zile ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

o săptămână ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

o săptămână ago