Despre cât de greu îi este școlii românești în așa zisul Ținut Secuiesc
Imaginea de mai sus nu este din inima țării, din cele 3 județe revendicate de promotorii ideii de autonomie sau independență a așa zisului Ținut Secuisc, ci de la Carei, de pe granița de Nord Vest a României, dar exemplul este grăitor pentru situația în care se găsește limba română în aceste zone.
“Cerem ajutorul fraților noștrii ortodocși în credință și
patrioți aflați sub tricolor de pretutindeni!!
Datorită lacunelor din legea nr 1/2011 a educației, mulți elevi români au de suferit pentru că s-au comasat clasele și funcționează chiar și trei-patru tipuri de copii în vârstă și studiu la nivele diferite în aceeași încăpere cu un singur dascal, dar mai groaznic este că elevii au fost nevoiți să plece în alte localități pentru că s-a închis școala, însa în majoritatea cazurilor au abandonat pentru că nu mai pot să se deplaseze pe timpul iernii de la domiciliu chiar câțiva km distanță.
Școlile au fost închise dar de transportul elevilor nu răspunde nimeni… și nu poate fi sancționat nimeni, pentru că nu este stipulat în lege așa ceva!!
Noi românii suferim un proces intens de decimare combinat cu maghiarizare forțată.“, acesta este mesajul pe care ni l-a trimis un român din județul Covasna.
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025