Categories: Agricultura

Țăranii se revoltă!Sătenii dintr-o comună au alungat autoritățile care veniseră pentru a le eutanasia porcii

Țăranii se revoltă!Sătenii dintr-o comună au alungat autoritățile care veniseră pentru a le eutanasia porcii

Nu toată lumea acceptă măsurile luate de către autorități pentru ținerea sub control a pestei porcine. Deși satul Valea Cânepii din comuna Unirea se află printre localitățile în care a fost confirmată prezența pestei porcine, localnicii s-au revoltat și au alungat autoritățile venite pentru a le eutanasia porcii de prin gospodării.

“Au fost probleme la Valea Cânepii. Cetățenii au refuzat să permită accesul echipelor DSVA, jandarmilor și militarilor, care participă la aceste acțiuni. Nu au vrut să ne lase să întrăm în curți, atunci am retras echipele, s-a făcut o notă în acest sens cu cetățenii care refuză. Mai departe, legal, nu știu ce vor păți. Pentru că aici este o chestiune de importanță națională și nu putem să ne jucăm cu unul vrea sau unul nu vrea.Oamenii nu conştientizează, îmi pare rău să spun asta. Vectorul principal este porcul mistreţ, dar circulaţia oamenilor şi a maşinilor este cea care în acest moment împrăştie acest virus. Pentru stabilirea despăgubirilor în cazul porcilor care sunt ucişi este o comisie, nu are treabă DSVSA sau Prefectura.”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

o zi ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago