Inițiem campania “O săptămână fără de carne de porc de import”!
Cea mai simplă formă de protest la adresa dezastrului provocat de pesta porcină africană crescătorilor români de porci este aceea de a nu mai cumpăra măcar pentru o perioadă limitată carne de porc din import. Fie că este vorba de neglijența autorităților, sau de un atac bioterorist așa cum insinuează în ultima vreme unele voci din societatea românească, protestul cel mai la îndemână pentru marea masă a românilor și în același timp și o mână de ajutor acordată producătorilor autohtoni, este boicotul asupra cărnii de porc din import.
Dacă este vorba de un sabotaj intenționat cu scopul aducerii pe piața alimentară din România a unor imense cantități de carne de porc din import, atunci boicotul este măsura cea mai indicată pentru descurajarea și pe viitor a unor asemenea acțiuni. Cine i-ar opri pe presupușii bioteroriști să treacă apoi și la alte specii de animale și să declanșeze și alte boli “exotice”? Trebuie menționat deja că la sud de Dunăre, la vecinii noștri bulgari, cam în același timp cu sesizarea pestei porcine africane pe teritoriul României, în Bulgaria a apărut o pestă a micilor rumegătoare (n.r. oi și capre).
Tocmai din cauza motivelor menționate mai sus, noi inițiem o campanie intitulată “O săptămână fără de carne de porc de import”. Timp de măcar o săptămână, nu cumpărați carne de porc din import, nu faceți jocurile celor care sabotează România!
Până la acest moment, românii au fost destul de receptivi la inițiativa noastră, depășindu-ne cu mult așteptările. Distribuiți mesajul nostru, faceți cunoscută inițiativa pentru a mobiliza câți mai mulți dintre românii cu conștiință națională. Fiecare distribuire contează! Numai uniți mai putem schimba ceva în această țară!

- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025