Categories: USR

Familia tradițională și creștinismul, dușmanii de moarte ai USR

Familia tradițională și creștinismul, dușmanii de moarte ai USR

Sancționarea Ungariei și Poloniei în Parlamentul European sunt motive de bucurie pentru cei din USR. Acțiunile de apărare a intereselor naționale ale polonezilor și ungurilor sunt văzute de USR-iști ca fiind încălcări ale “valorilor fondatoare ale spaţiului comunitar”.

De curând, Ungaria a primit o lovitură din partea Parlamentului European, fiind sancționată prin așa numita „opţiune nucleară”, existând posibilitatea ca la finalul acestei proceduri vecinii de la Budapesta să rămână fără drept de vot. După Polonia, Ungaria este cea de-a doua țară care “beneficiază” de o asemenea sancțiune. Motivele invocate sunt cele din articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, respectiv  încălcări ale “valorilor europene”.

Deputatul USR Cristina Iurişniţi susține că nici “România nu este departe de această situaţie”, dând ca exemplu reforma constituțională din Ungaria care a introdus valorile „creştinismului” şi ale „familiei tradiţionale”.

“Recent, în Parlamentul European, Ungaria a fost trasă de urechi, în conformitate cu articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, în cazul în care aceasta riscă să încalce valorile fondatoare ale spaţiului comunitar. România nu este departe de această situaţie. (…)
Ungaria este a doua ţară în cazul căreia se aplică această procedură, după Polonia, pentru încălcări ale statului de drept.
(…)Viktor Orban se află la putere în Ungaria din 2010. Imediat după ce a ajuns la putere, Viktor Orban a declanşat o vastă reformă constituţională în care a introdus valorile „creştinismului” şi ale „familiei tradiţionale”. Reformele lui Orban au sporit influenţa guvernului asupra justiţiei şi au consolidat puterea partidului Fidesz în toate instituţiile statului ungar.
Abuzurile guvernării PSD – ALDE, asemănătoare în mare parte cu cele din Ungaria lui Viktor Orban, aduc România printre corigenţii lecţiei de democraţie ai Europei.”, se arată într-un comunicat de presă al deputatului USR Cristina Iurişniţi

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

3 zile ago

19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…

4 zile ago

18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat

Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…

5 zile ago

Nu interziceți memoria Rezistenței anticomuniste! Apelul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu către Avocatul Poporului, Curtea Constituțională și Președintele României

Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…

7 zile ago