Categories: Uniunea Europeana

Guy Verhofstadt: “România are un serviciu secret scăpat de sub control! Un stat în stat!”

Guy Verhofstadt: “România are un serviciu secret scăpat de sub control! Un stat în stat!”

Guy Verhofstadt, liderul ALDE la nivel european, a făcut în Parlamentul European o declarație la care poate puțini s-ar mai fi putut aștepta: “România are un serviciu secret scăpat de sub control! Un stat în stat!”.

Iată că s-a ajuns în sfârșit și la nivelul liderilor europeni să se vorbească despre statul paralel din România, acel stat subteran, ocult, care a distrus în ulltimul deceniu și jumătate aproape întreg efortul românilor pentru o dezvoltare economică, socială, culturală, prin care să ajungă din urmă țările din vest.

“România are două probleme: corupția și un serviciu secret scăpat de sub control. Ambele trebuie rezolvate. Lupta împotriva corupției trebuie întărită și puterea dubioasă a acestei noi, dar totuși vechi structuri numită ”Securitate”, trebuie să înceteze. Cele două chestiuni nu se află în contradicție.”, a afirmat Guy Verhofstadt în plenul Parlamentului European

Problema este că simpla recunoaștere a existenței statului paralel, adică a acelor instituții de forță care stabilesc după bunul lor plac în mod total ocult și nedemocratic care să fie polii politici de putere, sau chiar și cei economici și ideologici în România, nu reprezintă și rezolvarea blocajelor care stau în calea unei bune funcționări a statului de drept în România.

Nota noastră: Domnule Guy Verhofstadt noi ne cunoaștem foarte bine problemele din România. Dar dumneavoastră cunoașteți că o mare parte din corupția din România este exportată de către unii dintre colegii dumneavoastră europeni? Ce caută ambasadorii străini pe la ușile instituțiilor românești pentru a cere vrute și nevrute, câte în lună și în stele?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

2 zile ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago