Liviu Pleșoianu, mesaj acid pentru liderii europeni: “Rugați-vă să nu mă voteze românii în 2019, organizați #SUFRAGERII la fiecare două zile!”
Într-o postare publică de pe o rețea de socializare, deputatul Liviu Pleșoianu le bate obrazul liderilor europeni pentru dubla măsura și ipocrizia manifestată cu privire la ceea ce se întâmplă în România. De la integrarea României în UE, acesta este poate unul dintre mesajele cele mai acide la adresa celor care conduc Uniunea Europeana, din partea unui politician român.
“Ipocritul Timmermans n-a avut argumente pentru a-mi răspunde, deși așa mi-a promis, într-o scrisoare, celălalt ipocrit – Juncker. Cum să votați voi o Rezoluție privind “statul de drept” din România când voi tolerați și chiar sprijiniți multinaționalele voastre care dau #MITĂ în străinătate în valoare de ZECI DE MILIARDE DE EURO în fiecare an!?? Luni veți primi cea mai dură scrisoare pe care v-a expediat-o vreodată cineva, siniștrilor, chiar înainte de mizeria voastră de “rezoluție”!
Rugați-vă să nu mă voteze românii în 2019, organizați #SUFRAGERII la fiecare două zile, pentru că dacă românii vor alege VERTICALITATEA anul viitor, atunci va trebui să ascultați ZILNIC ce am de spus despre IPOCRIZIA voastră! Grele zile veți avea cu mine și cu OAMENII LIBERI! E timpul ca inclusiv oamenii din țările voastre să se TREZEASCĂ din somnul în care i-ați scufundat!”, a scris Liviu Pleșoianu pe facebook
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025