Străinii nu vor mai putea deține terenuri agricole! Vor fi obligați prin lege să le vândă în termen de un an, chiar și în cazul în care le-au moștenit!
O lege pentru protecția și securizarea patrimoniului funciar va intra în vigoare odată cu adoptarea noului Cod Funciar din Republica Moldova. Atât terenurile agricole, cât și cele cu destinație forestieră, vor putea pe viitor tranzacționate numai de către cetățenii Republicii Moldova. Toți cei care nu dețin cetățenia moldovenească vor fi astfel obligați să le vândă în termen de un an, chiar și în situația în care devin proprietari prin moștenire.
Republica Moldova se alătură astfel la nivel european unor țări precum Ungaria sau Franța, care au dat o atenție sporită patrimoniului funciar național, și au venit cu legi clare și ferme de protecție a terenurilor cu destinație agricolă. Noul Cod Funciar din Republica Moldova a fost aprobat pe data de 14 noiembrie 2018 de către guvernul de la Chișinău.
Prin noul Cod Funciar, în Republica Moldova este reglementată de acum încolo relația dintre proprietarii de terenuri și autoritățile locale, precum și responsabilitatea proprietarului cu privire la obligațiile ce-i revin prin lege pentru păstrarea destinației agricole a terenului și protecția solului.
O noutate o reprezintă sarcina autorităților locale de a verifica dacă proprietarii se achită de obligațiile ce le revin, de a depista dacă există încălcări în privința întreținerii corespunzătoare a terenurilor cu destinație agricolă, de a ține o evidență a terenurilor nelucrate sau abandonate, sau pentru a preveni degradarea solului.
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025