Justiția în sus, Justiția în jos, în mai toate discursurile președintelui Klaus Iohannis, de parcă altceva pe lumea asta în afară de sfânta și neprihănita Justiție n-ar mai exista.
Și totuși vreme îndelungată, Carmen Iohannis a demonstrat că pe ea o doare în șanțuri de justiție, ba chiar a făcut-o cu repetiție. Deși a fost citată de două ori de procurorii de la Parchetul General în dosarul referitor la casele din Sibiu, Carmen Iohannis s-a fofilat cu alte treburi, oferind tot felul de pretexte.
Și totuși se întâmplă minunea: dimineața pe răcoare, să nu știe orișicare, Carmen i-a onorat pe procurori cu urmele gingașelor sale piciorușe. Deși nici dracu nu știe ziua exactă, deoarece reprezentanții PÎCCJ nu au voit să acorde aceste informații publicului nici dacă-i picurai cu lumânarea, surse judiciare specifică totuși că audierea lui Carmen Iohannis ar fi avut loc săptămâna trecută.
Să nu vă aud că mai spuneți că ăsta este stat mafiot, că așa v-ar fi învățat pe voi Băsescu. În cele din urmă s-a prezentat femeia în fața procurorilor? S-a prezentat! Sau cel puțin așa lasă să se înțeleagă anumite … surse judiciare.
PS: Acesta este un pamflet și trebuie privit ca atare
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025