Categories: Antiromanism

Tâlhari din toate neamurile s-au unit să demonstreze că România e corupta Europei! Iar proștii utili le cântă în strună!

Deși toate țările care arată cu degetul România se regăsesc deasupra țării noastre într-un clasament al evaziunii fiscale, europarlamentari din țările respective au un tupeu porcesc să denigreze România și s-o înfiereze pe motiv de … corupție.

Tâlhari din toate neamurile s-au unit să demonstreze că România e corupta Europei! Iar proștii utili le cântă în strună!

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Londra la solicitarea Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), chiar dacă evaziunea fiscală la nivelul UE a scăzut de la procentul de la 16% înregistrată în anul 2009 la 12%, ea rămâne în continuare la un nivel mult prea ridicat față de valorile europene democratice invocate atât de mult în discursurile demagogice ale multora dintre parlamentarii europeni.

Numai la nivelul anului 2015 se estimează că s-au pierdut din cauza evaziunii fiscale în UE, circa 824 de miliarde de euro.

Tâlhari din toate neamurile s-au unit să demonstreze că România e corupta Europei! Iar proștii utili le cântă în strună!, Foto: captura https://fr.statista.com/infographie/16797/cout-evasion-fiscale-france-europe/

Studiul, pe care îl puteți consulta aici, dezvăluie o realitate cu mult diferită față de lucrurile cu care ne furajează propaganda din România, atât, presa, politicienii, cât și tot felul de „formatori de opinie”, mai mult sau mai puțin avizați în vreun fel.

Mercenari audiovizuali din România mențin de ani buni această idee a unui popor român corupt, cu hoția imprimată până și în ADN-ul său:

Nevoia propagandiștilor antiromâni este atât de mare de a-i înfățișa pe români ca fiind un popor de hoți, de corupți, încât sunt în stare să folosească orice pretexte pentru a-și atinge acest scop.

Să nu vă mire această atitudine: este strategia prin care dușmanii neamului românesc își ating anumite scopuri economice, geopolitice, etc, în timp ce românii mai slabi cu duhul se vor năpusti unii împotriva altora cu înjurături de care s-ar rușina până și mai toți dracii din iad, culmea, pentru a susține cauze și interese total străine poporului român.

Ca să ne scape de corupție și-au dat mâna tâlhari din toate neamurile pentru a-și plasa hypermarketurile și supermarketurile în mijlocul orașelor românești, lucru neîntâlnit la ei, în țările lor „necorupte”!? Nemaisuportând corupția din România, și-au plasat aceste aspiratoare gigantice de bani, livrând în schimb gunoaie pe post de alimente și second-hand-uri pe post de „produse europene”?

Corupția „adevărată”, de ordinul miliardelor de euro, este tocmai în țările acestea care bat în mod continuu obrazul românilor pentru … corupție. Trist este că în România și-au găsit și un teren fertil pe care să-și deruleze toată această diversiune de ani buni. În loc să fie solidari cu interesele României, unii români se lasă antrenați în acest joc murdar antiromânesc sponsorizat și încurajat de propaganda din afara țării.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

17 Aprilie 1906, Birchiș – Sătenii nu vor să voteze candidatul ungur. Jandarmii maghiari deschid focul asupra mulţimii

La 17 aprilie 1916 în Birchiș, Caraș Severin, sătenii nu vor să voteze candidatul ungur.…

21 de ore ago

Student român discriminat la Oradea pentru că purta la gât un medalion cu lupul dacic

”O țară de oi merită un guvern de lupi?” (Edward R. Murrow) Suntem un popor…

6 zile ago

Justiția apără libertatea presei: ISJ Mehedinți obligat să acorde acreditare jurnalistică publicației independente eParadigme

Tribunalul Mehedinți a decis că refuzul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți de a acorda acreditare jurnalistică…

o săptămână ago

9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre

O situație cu adevărat inumană este relatată într-una dintre lucrările istoricului român Vasile Lechințan: în…

o săptămână ago

Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar”

Deputatul Anamaria Gavrilă reacționează printr-o scrisoare deschisă către TikTok și Facebook: Vrem transparență! "Toți cei…

o săptămână ago

7 Aprilie 1908 – Prigonirea tricolorului românesc. Preot osândit la închisoare pentru tricolorul românesc!

La data de 7 aprilie 1908 avea loc într-o comună din Arad un samavolnic act…

2 săptămâni ago