Potrivit Ziarul de Iași, chiar doi dintre angajații BRD Iași sunt suspectați că ar fi ușurat tezaurul băncii cu aproximativ două milioane de lei, aceștia reușind să păcălească atât vigilența băncii cât și a pazei, ieșind cu banii cash din bancă.
Jurnaliștii ieșeni scriu că Benonie Bucurel şi Narcis Eduard Lontcovschi, ambii angajați ai BRD, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, operațiunile ilegale desfășurându-se între anii 2014 și 2017, interval în urma căruia BRD reclamă o lipsă din gestiune ce se ridică la suma de două milioane de lei.

Interesant este și faptul că numele lui Benonie Bucurel se regăsește pe lista biroului executiv al sindicatului IMPACT – BRD care face parte din Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci, îndeplinind în cadrul sindicatului funcția de Prim Vicepreședinte.
Într-un comunicat trimis jurnaliștilor de la Ziarul de Iași, reprezentanții băncii au susținut că niciun client al băncii nu a fost afectat de acest incident.
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025
- 17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor - 16 mai 2025