La 31 martie 1437 izbucnea Răscoala de la Bobâlna

Răscoala este declanșată la 31 martie 1437 după ce în rândul țărănimii se instalează o uriașă stare de nemulțumire cauzată de inițiativa lui Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, care mărește chiar până și de zece ori dările celor ce nu puteau plăti, pentru ca mai apoi să rostească până și anateme la adresa sătenilor care nu-și plăteau dările către nobilime.

Episcopul catolic al Transilvaniei nu strânsese de trei ani (1) dijmele care i se cuveneau, pentru ca deodată să le ceară pe toate în bloc, și nu în moneda obișnuită de până atunci, ci în noua monedă care valora cu mult mai mult. Deci tocmai avusese loc un fel de denominare, iar episcopul special nu a strâns dijmele care i se cuveneau, speculând reforma monetară.

Răscoala de la Bobâlna reprezintă cea mai importantă răscoală țărănească din Transilvania până la revolta țărănească a lui Gheorghe Doja. Episcopul Gheorghe Lépes a reușit să scoată din minți țărănimea din Ardeal, după ce a rostit anateme la adresa satelor care nu-și plătiseră dările către nobili sau după excomunicările țăranilor care refuzau să plătească zeciuala.

Interesant este și faptul că răscoala a avut susținere chiar și din partea unei părți restrânse a micii nobilimi transilvănene, sau a păturii sărace a orașelor.

„Soarta poporului nostru a fost foarte grea. Disprețuit pentru credința sa, împiedicat de a-și zidi biserici și de a-și avea preoții săi, apăsat de toate poverile obștești, lipsit de cele mai firești drepturi în viața de stat, așa a tânjit poporul nostru veacuri de-a rândul. Mai ales în veacul al XIV-lea starea țărănimii din Ardeal și din Țara Ungurească s-a îngreunat și mai mult prin hotărârea dietei de la 1351, care impunea țăranilor iobagi sarcina de a da din toată agoniseala muncii lor partea a 9-a domnilor feudali (nemeșilor).

Când dijmele și greutățile sporeau atât de mult, încât nu mai puteau să le poarte, țăranii au cercat să scuture jugul iobăgiei din grumazii lor prin câte o revoluție. Așa au făcut la 1437 țăranii români și unguri din Ardeal, răsculându-se contra nobililor și cerând desființarea iobăgiei.

Când prinseră țăranii de veste, că vice-voievodul Ardealului a pornit cu oaste nemeșească și săcuiască contra lor, și-au așezat tabăra lângă Olpret și pătrunși dintr-odată mai mult de duhul blândeții decât cel al răsvrătirii, începură a se sfătui, cum să pună pace. Au hotărât să trimită solie în calea oștirii nemeșești, care se apropia plină de trufie și sete de răzbunare, dar nemeșimea înfuriată nu voi să stea de vorbă cu solii țăranilor, ci prinzându-i îi ucise pe toți.

Înțelegând aceasta țăranii, s-au așezat în așteptare pe coasta dealului Bobâlna, de unde se puteau apăra mai cu ușurință. Aici a și năvălit asupra lor oastea de călăreți a nemeșilor. S-a încins o luptă în care țăranii s-au apărat cu vitejie, încât nemeșii n-au putut pătrunde până la tabăra lor. Neputându-se birui unii pe alții, au intrat la învoială și au încheiat pace.

Dar nobilii n-au iscălit cu gând curat pacea aceasta. Simțindu-se strâmtorați, voiau numai să câștige timp spre a-și întări rândurile și să încurce pe țărani. Ca să aibă mai multă putere contra țăranilor, s-au adunat la Căpâlna Nemeșii, Săcuii și Sașii din Ardeal și au încheiat o înfrățire sau alianță a celor trei națiuni (<<unio trium nationum>>). Această înfrățire, întărită de repițetori și în veacurile următoare, a fost din capul locului îndreptată mai ales contra iobagilor români și contra bisericii răsăritene din Ardeal.” (2)

Chiar și după încheierea Unio Trium Nationum (Unirea celor trei naţiuni), nobilimea nu a reușit să stingă definitiv răscoala, ba mai mult a asistat neputincioasă la ocuparea Clujului de către răsculați. Abia la începutul anului 1438, ajutați și de către o puternică armată a regelui Ungariei, nobilii au reușit să-i învingă pe răsculați.

Conducătorii răscoalei au fost executați la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani. Pe 2 februarie a fost reînnoită alianța de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca alianța celor trei națiuni (Unio Trium Nationum) prin care s-a reglementat situația socială în Transilvania în următoarele secole, în dauna dreptului strămoșesc românesc, care dispare treptat.

În anul 1957, când se împlineau 520 de ani de la Răscoala de la Bobâlna, pe locul unde istoricii au identificat amplasamentul taberei răsculaților, a fost construit un monument, o operă de artă a sculptorului Alexandru Coş.

Note:

(1) Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor

(2) Istoria Bisericească a Românilor Ardeleni, de Ioan Lupaș