De Ziua Regalității, candidatul independent la alegerile europarlamentare George Simion a pledat pentru o dezbatere publică legată de revenirea la forma de guvernare anterioară regimului communist.
„Monarhia a jucat un rol fundamental în modernizarea României, în edificarea democraţiei şi a statului de drept, în obţinerea neatârnării şi apoi în realizarea unităţii naţionale în anul de glorie 1918. Devotamentul față de națiune și preocuparea constantă față de Basarabia ne sunt exemple de urmat în continuarea procesului de refacere a unității naționale prin realizarea reunificării pe căi pașnice și democratice, după model german, a Republicii Moldova cu România. O lecție de istorie e necesară pentru politrucii care nu știu ce marcăm în aceste zile. Trebuie să dezbatem teme reale pentru societate. E timpul să revenim la ordinea și instituțiile dinaintea ocupației sovietice”, a explicat George Simion, care a depus o coroană de flori la statuia ecvestră a Regelui Carol I din București și care, în această seară, va fi prezent la manifestațiile de la Palatul Elisabeta.
Data de 10 mai are mai multe semnificații pentru România: la 10 mai 1866, Carol I a depus jurământul ca Domnitor al României, în fața Parlamentului; la 10 mai 1877 a fost proclamată Independența României; la 10 mai 1881 a fost proclamat Regatul României.
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025