Categories: PamfletPNL

Altă tăiere cerută de PNL: liderul senatorilor liberali cere tăierea fondurilor europene pentru agricultură și folosirea lor pentru crearea unei armate europene

Liderul senatorilor PNL cere tăierea fondurilor europene pentru agricultură și folosirea lor pentru crearea unei armate europene fără SUA“, scrie flux24.ro

PNL e ca o maimuță căreia românii i-au scăpat briciul în mână: ăștia anunță că taie tot, fondurile pentru agricultură, pensii, salarii, tot ce mișcă în front împotriva progresului luminos al stăpânilor care i-au ajutat să câștige alegerile.

Cu doar câteva zile în urmă, PNL-ul anunța că moare de nerăbdare să le taie pensiile magistraților. Acum, mai ales după ce s-a întâmplat cu al de Portocală, Lucică, Luluța, Augustalin & comp., nu că ne-ar și fi părut rău din cale afară pentru asemenea specimene, și le-am fi plâns prea tare de milă, însă socotim că măcar un oarecare procent de magistrați onești și pasionați pentru profesia lor tot or mai fi existând prin sistem. După ce i-ai obișnuit cu lefuri decente, ba chiar am spune exagerat de generoase, oare realizezi ce efect de bumerang poate avea loc dacă te decizi să schimbi iarăși regulile jocului?

Altă tăiere cerută de PNL: liderul senatorilor liberali cere tăierea fondurilor europene pentru agricultură și folosirea lor pentru crearea unei armate europene, Foto: Antena 3 / Trucaj

“ANUNȚ ȘOC! PNL va tăia mai multe pensii! Vor avea de suferit polițiștii, magistrații, parlamentarii și foștii angajați ai serviciilor secrete”, scrie bzi.ro

Exact ca în vremurile de tristă amintire ale mafiei portocalii, și liberalii au pus gând rău salariilor prea “europene” și vor să le aducă din nou la un nivel care-i șade bine unei colonii generatoare de forță de muncă ieftină și foarte docilă (n.r. nu Dăncilă):

“Preşedintele PNL cere stoparea creşterilor salariale pentru bugetari: ‘Salariile funcţionarilor nu trebuie să depăşească creşterea din mediul privat'”, scrie stiripesurse.ro

Are ceva dacă noi spunem că înclinăm să credem că aceste alegeri tocmai au fost masiv fraudate pentru retransformarea populației în sclavi și punerea ei la dispoziția unor interese străine poporului român? Din lipsă de un Baconschi, la aceste alegeri or fi lăsat un bețivan ce a adormit cu capul pe tastatură, generând voturi “fără număr”

PS: Acesta este un pamflet și trebuie privit ca atare ( Vai ce-o să mai râdem de cei care vor plânge că au votat cu PNL-ul!)

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

20 de ore ago

19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…

2 zile ago

18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat

Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…

3 zile ago

Nu interziceți memoria Rezistenței anticomuniste! Apelul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu către Avocatul Poporului, Curtea Constituțională și Președintele României

Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…

4 zile ago