De la an la an, Ziua Drapelului la Carei este marcată tot mai timid, recunoscându-se parcă neoficial ostilitatea antiromânească a administrației locale a UDMR. De câțiva ani, observăm atent cum primarul municipiului și celelalte autorități locale se sustrag de la multe dintre evenimentele sau sărbătorile naționale românești, în pofida faptului că unele dintre ele constituie chiar niște obligații administrative instituite prin lege în România.
“Ziua Drapelului marcată sobru la Carei. Nu a fost sfințit niciun drapel tricolor. Moment artistic asigurat de trei eleve acompaniate de Adrian Pașca de la ansamblul Ceatăra, de Adrian Sabău și de grupul de dans coordonat de Raluca Păvăluc de la Casa de Cultură Carei. “, scrie Daniela Ciută de la publicația Buletin de Carei
“Ziua Drapelului fără sfințire de drapel la Carei: Au participat Asociațiunea ASTRA Carei, Asociația foștilor refugiați din 1940 și Asociația pensionarilor. Un Te Deaum a fost oficiat de un sobor de preoți. Moment artistic asigurat de trei eleve acompaniate de Adrian Pașca de la ansamblul Ceatăra, de Adrian Sabău și de grupul de dans coordonat de Raluca Păvăluc de la Casa de Cultură Carei. “, scrie Buletin de Carei
Galerie Foto:
[envira-gallery id=”101012″]- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1760 – În faţa proporţiei de masă a bejeniei, Guvernul Transilvaniei e silit să ia măsuri de întărire a pazei hotarelor spre a împiedica fuga ţăranilor - 19 iunie 2025