Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, și-a surprins audiența în timpul unui eveniment organizat cu ocazia sărbătoriii a 100 de ani de la înființarea Jandarmeriei în această zonă a țării, cu un discurs halucinant, în care a vorbit despre trădare de țară din partea unor oficiali ai instituțiilor de forță din România: dacă îi dezbraci de uniformă pe cei care ar trebui să apere țara, o să vedeți că aceștia poartă uniformele altor state pe dedesubt!?
“Onorați jandarmi, vă spun la mulți ani cu această ocazie specială a împlinirii a 100 de ani de înființarea, organizarea Jandarmeriei în această parte a României. Pentru că vorbim despre arme și despre uniformă, cei care conduc instituțiile precum Jandarmerie, Poliție, SRI, Armată, SIE, și alte entități care trebuie să apere această țară, dacă îi dezbraci de uniformă, o să vedeți că poartă uniforma altor state, și nu uniforma statului român!
Această țară nu mai este țară! Această țară este o țară de slugi! Iar slugile sunteți dvs și noi, și nu cei care conduc instituțiile. Ei, își au salariile și gradele din cu totul și cu totul altă parte: ori din Vest, ori și mai din Vest! Suntem, pentru că vorbim de Ștefan cel Mare, suntem datori să ținem această sabie ridicată și sub această sabie să ne așezăm cei care mai credem în această țară, cei care mai credem în România, și cei care mai credem în români. Pentru că de fiecare dată, aproape în fiecare zi, credem mai mult în ceilalți din alte părți decât credem în noi.”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare
- Comemorarea studenților, elevilor și luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 - 14 mai 2025
- 12 Mai 1886 – S-a înființat “Secția pentru colonizarea secuilor” a societății Emke, sub președinția contelui Banffy Bela și a deputatului Horvath Gyula - 12 mai 2025
- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025