Vineri, 12 iulie 2019, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt au fost prezentate nouă autoutilitare Opel pentru colectarea separată a deșeurilor, în valoare totală de 896.803 lei, fără TVA, și 10 tricicluri (mopede) electrice URCO cu câte două eurocontainere pentru colectarea deșeurilor din coșurile stradale, în valoare de 240.000 lei, fără TVA.
Acestea se adaugă celor opt autogunoiere compactoare achiziționate la sfârșitul lunii iunie și grație cărora Salubris SA va putea dubla ritmul de colectare a deșeurilor reciclabile de la gospodăriile individuale.
„Sunt nouă autoutilitare destinate transportului deșeurilor colectate separat și zece echipamente unice în România destinate întreținerii stradale. Vechile echipamente, rotocare cum le spuneam noi, cu care se transportau deșeurile, sarea și altele, sunt înlocuite acum de echipamente electrice. Este o investiție care vine în seria celor prezentate săptămânile trecute. La sfârșitul lunii august vom prezenta și celălalt lot de autospeciale destinate transportului de deșeuri în regim compactat, atât pentru deșeurile municipale, cât și pentru deșeurile colectate separat. Cu ajutorul echipamentelor pe care le achiziționăm în această perioadă vom dubla nivelul de colectare a deșeurilor recuperabile în oraș. Până acum se făcea o dată pe lună, de săptămâna viitoare se va face de două ori pe lună, iar speranța noastră este ca spre sfârșitul anului să ajungem la un regim de colectare săptămânal. Se observă deja o creștere în acest domeniu: în primul semestru al acestui an s-a colectat mai mult decât dublul cantității de deșeuri refolosibile colectate în aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Sursa: Primăria Municipiului Iași
Galerie Foto:
[envira-gallery id=”101628″]- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025