“Dacă orele de istorie, de cultură civică sau de geografie ți-au dat mereu bătăi de cap, locul tău nu este în mișcarea politică „România Mare în Europa”, lansată duminică la București.
Inițiatorii mișcării au anunțat că aspiranților la statutul de membru în viitorul partid de orientare conservatoare le vor fi testate cunoștințele generale și numai cei care vor trece testul, vor putea deveni membri în formațiunea politică.
Unificarea românilor din țară și de pretutindeni, crearea unui climat prielnic pentru întoarcerea acasă a celor plecați în străinătate, sprijinirea familiei românești și a capitalului autohton sunt câteva dintre obiectivele mișcării politice „România Mare în Europa”.
Valorile pe care se fundamentează mișcarea politică au ca elemente centrale familia, națiunea, credința creștină și libertatea, iar ca principii, „România Mare în Europa” se va axa asupra principiului unionist, al proprietății private, al recursului la tradiție, meritocratic și al spiritului de sacrificiu.
Inițiativa constituirii mișcării politice vine ca urmare a campaniei pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a candidatului independent George Simion.
Cei care vor să dea testul de cultură generală pentru a accede în mișcarea politică, o pot face înscriindu-se la adresa www.mareineuropa.ro/membri.”, se arată în comunicatul trimis pe adresa redacției Glasul.info
Evenimentul din 12 iulie 1907, petrecut la Petroman (azi în județul Timiș), este un episod…
Evenimentul din 11 iulie 1848, când Lajos Kossuth, liderul revoluției maghiare, a cerut recrutarea de…
Raportul final al împăratului Iosif al II-lea privitor la călătoria sa în Transilvania, din perioada…
Mențiunea de la 10 iulie 1667, într-un document redactat în limba maghiară veche, este una…
La 10 iulie 1466, au început lucrările de construcție la Mănăstirea Putna, una dintre cele…
9 iulie 1941 - În Transilvania de nord-est, ocupată de Ungaria horthystă în urma Dictatului…
Leave a Comment