De la Carei până la Chichiș în Covasna s-a instaurat frica, o cumplită frică care și astăzi, parte din ea, persistă si paralizează puterea de reacție a oamenilor

„Drumul de la 4 august 1919 la 30 august 1940. Dictatul de la Viena, ”răsplata” unui stat pe care l-am salvat de comunism. 

Am avut onoarea să fiu pe 4 august la Arcul de Triumf lângă Domnul General Radu Theodoru, iar pe 30 august ziua nefastă a Dictatului de la Viena am primit în dar cartea domniei sale, ”Urmașii lui Attila”, împreună cu o invitația de a participa la manifestările prilejuite de Ziua Armatei în localitatea Comana.
Prin Dictatul de la Viena, României i-a fost răpită cam jumătate din teritoriul Transilvaniei, Ungaria primind plocon de la Germania nazistă un teritoriu locuit de peste 50% români.

”Viteaza” Ungarie horthystă s-a războit mai apoi cu populația civilă având loc mii de crime, schingiuiri, arestări, deportări. S-a instaurat un devastator si criminal proces de maghiarizare a căror urmări se mai resimt si astăzi, regiuni întregi fiind depopulate de români.

În multe locuri, prin teroare, fraților si surorilor noastre li s-a schimbat limba si credința, în cele din urmă conștiința de români. S-a vrut a se crea un pustiu etnic românesc, s-au dărâmat biserici, de multe ori chiar românii sub amenintarea armelor au fost pusi să le dărâme, așa cum a fost la Vârghis, Doboșeni, Herculian, Căpeni.

Au fost ucisi preoti ortodocși, învățători ai limbii române, o întreagă elită românească a fost omorâtă sau deportată. De la Carei până la Chichiș în Covasna s-a instaurat frica, o cumplită frică care și astăzi, parte din ea, persistă si paralizează puterea de reacție a oamenilor.

Fiecare localitate din acel teritoriu ocupat de trupele horthyste păstrează în memoria ei colectivă urletele celor omorâți în chinuri, lacrimile celor bătuți până la schilodire, neputința femeilor violate si traumele celor care s-au refugiat peste Carpați.

Si astăzi, încă mai tresare pământul la Ip si Trăznea, sufletele martirilor plâng cuminți în Rai, si numai Hristos le mai poate mângâia, iar ochii limpezi ai notarului din Doboi, Harghita si ai soției sale Maria încă mai sunt acolo, pe Dealul Bisericii Sfinților Arhangheli privind spre Moldova.

Nici o picătură de sânge nu vom uita si nimic nu ne va înspăimânta în lupta noastră pentru Libertatea de a fi Român, căci suntem datori fiecărei lacrimi care a curs atunci si care mai curge si astăzi.

Dacă aveți răbdarea să parcurgeți cele câteva pagini din cartea domnului General, vă veți aminti care este Lupta, Cauza, Idealul, vă veți aminti pentru ce nu trebuie să ne oprim oricât de greu ne-ar fi. Spun vă veți aminti, căci toate aceste lucruri vi le-au povestit Bunii si Străbunii voștri, vi le-a povestit fiecare palmă de pământ pe care-ați pășit umblând prin Ardeal. 
Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc, fraților!”

Autor: Mihai Tîrnoveanu