Categories: Antiromanism

Nemernicia nemerniciilor: un mesaj de Ziua Limbii Române, interzis pe stadionul din Mediaș!?

FOTO: www.facebook.com/baietiiveseliiasiromania

După ce au bătut sute de kilometri pentru a-și susține echipa locală, suporterii ieșeni au avut parte și de două surprize neplăcute: prima a fost aceea că deși echipa lor de suflet Politehnica Iași a condus chiar și cu scorul de 2-0, în final a pierdut meciul cu 2-3, iar cea de-a doua surpriză neplăcută a fost faptul că un banner cu un mesaj prin care era cinstită Ziua Limbii Române (n.r. 31 august) a fost interzis pe stadionul din Mediaș.

Mesajul „Limba noastră românească, Dumnezeu s-o ocrotească” interzis pe stadionul din Mediaș“, scrie activenews.ro

Decizia celor din Mediaș de a interzice un astfel de banner este pur și simplu de neînțeles, câtă vreme este mai mult decât clar că mesajul nu conținea nimic vulgar sau ilegal, ci dimpotrivă, era menit să cinstească o sărbătoare legală, națională, respectiv Ziua Limbii Române.

Nota noastră: La doar o zi după comemorarea Dictatului de la Viena din 30 august 1940 să se întâmple o asemenea nemernicie, să fie interzis un mesaj pentru cinstirea Zilei Limbii Române? Despre ce vorbim aici, nu cumva despre antiromânism flagrant?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

10 Iulie 1773 – Raportul împăratului Iosif al II-lea menționa că multe familii de români au emigrat în Moldova sau Țara Românească

Raportul final al împăratului Iosif al II-lea privitor la călătoria sa în Transilvania, din perioada…

17 ore ago

10 Iulie 1667 – document scris în limba maghiară veche care menționa că pe teritoriul Austriei de azi locuiau valahi

Mențiunea de la 10 iulie 1667, într-un document redactat în limba maghiară veche, este una…

22 de ore ago

10 Iulie 1466 – Încep lucrările la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ştefan cel Mare

La 10 iulie 1466, au început lucrările de construcție la Mănăstirea Putna, una dintre cele…

o zi ago

9 Iulie 1907 – Era doar o femeie simplă, cu panglică-n păr. Dar era destul ca să cutremure frica imperiului

Incidentul petrecut la Brad, în 9 iulie 1907, în zi de târg, este o altă…

2 zile ago

9 Iulie 1910 – Prigonirea tricolorului românesc la Orăștie de către jandarmii unguri

Ceea ce s-a petrecut la Orăștie, în 9 iulie 1910, este un exemplu grăitor al…

2 zile ago