Categories: Ucraina

Românii din Sudul Basarabiei vor sărbători Ziua Limbii Române

” Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni va derula proiectul „ Ziua Limbii Române la Ismail”, la Ismail, în Ucraina, în 07 septembrie 2019. Proiectul se va desfășura în parteneriat cu Asociația Centrul de Informare Românesc din Ismail, și cu sprijinul Universității “Dunărea de Jos” din Galați.

Evenimentul „Identitate și trăire românească prin educație și cultură” va începe la ora 11:00, și se va desfășura la Casa de Cultură din Ismail.
Spectacolul va fi moderat de către doamna Gina Necula, conferențiar doctor al Universității “Dunărea de Jos” din Galați, și domnul Ion Bâcu, poet și profesor.

Programul artistic al evenimentului va consta într-un recital de poezie românească, susținut de poeți consacrați din Basarabia Istorică, a unui program de dans folcloric asigurat de șapte ansambluri de copii din raioanele Reni și Ismail și a unui moment muzical deosebit, interpretat de soliști și instrumentiști de muzică populară din regiune.

Ansamblurile care vor urca pe scenă sunt: Ansamblul Folcloric “Dor Basarabean”, CC Utconosovca- Ismail (cond. art. Viorel Popescu), Ansamblul de Dansuri Populare ”Tinerețea” –Ismail (cond. art. Ion Marcu), Ansamblul de Dansuri Populare “Opincuța” – Reni (cond.art. Nicolae Aleksandrov), Ansamblul vocal-model “Doruleț”, CC Orlovca, Reni (cond. art. Mariana Cârlig), Ansamblul etno-folcloric-model „Mugurașii”, CC Limanscoe (cond. art. Andrei Tcaci), Ansamblul folcloric „Basarabeanca”, CC Satu – Nou, Reni (cond.art. Marina Bornia), Ansamblul de copii „Sălcioara” – localitatea Limanscoe, Reni (cond. art. Aurica Berber).

Elevii din ansambluri și conducătorii artistici ai acestora vor fi premiați pentru contribuția adusă la menținerea și promovarea identității românești în regiunea Odessa.

Proiectul are ca obiectiv păstrarea vie a limbii române, a culturii și tradițiilor strămoșești prin promovarea identității culturale, etnice și lingvistice a românilor din sudul Basarabiei, iar ca obiective specifice: conștientizarea importanței conservării și promovării sentimentului identitar, la nivelul comunității românești din Ismail, prin sărbătorirea Zilei Limbii Române în această comunitate, precum și constituirea publicului participant într-o comunitate afectivă.

Proiectele desfășurate cu ocazia Zilei Limbii Române se încadrează în Programul de Cultură, Civilizație și Spiritualitate „Mihai Eminescu”, din Planul de activități al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2019, aprobat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.”

Sursa:  Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

10 Iulie 1773 – Raportul împăratului Iosif al II-lea menționa că multe familii de români au emigrat în Moldova sau Țara Românească

Raportul final al împăratului Iosif al II-lea privitor la călătoria sa în Transilvania, din perioada…

9 ore ago

10 Iulie 1667 – document scris în limba maghiară veche care menționa că pe teritoriul Austriei de azi locuiau valahi

Mențiunea de la 10 iulie 1667, într-un document redactat în limba maghiară veche, este una…

14 ore ago

10 Iulie 1466 – Încep lucrările la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ştefan cel Mare

La 10 iulie 1466, au început lucrările de construcție la Mănăstirea Putna, una dintre cele…

19 ore ago

9 Iulie 1907 – Era doar o femeie simplă, cu panglică-n păr. Dar era destul ca să cutremure frica imperiului

Incidentul petrecut la Brad, în 9 iulie 1907, în zi de târg, este o altă…

2 zile ago

9 Iulie 1910 – Prigonirea tricolorului românesc la Orăștie de către jandarmii unguri

Ceea ce s-a petrecut la Orăștie, în 9 iulie 1910, este un exemplu grăitor al…

2 zile ago