La 5 septembrie 1940 prima unitate militară maghiară invadează România, trecând frontiera pe la pe la Sighetu Marmației

Una dintre cele mai negre pagini din istoria neamului românesc s-a început a scrie odată cu ziua de 5 septembrie 1940, atunci când prima unitate militară maghiară invadează România, trecând frontiera pe la pe la Sighetu Marmației.

La numai cinci zile după Dictatul de la Viena de la 30 august 1940, în dimineața zilei de 5 septembrie a aceluiași an, prima unitate militarizată maghiară trecea frontiera pe la Sighetu Marmației, ajungând în foarte scurt timp până în Ocna Șugatag.

Pe data de 7 septembrie 1940, armata lui Miklós Horthy intra deja în Baia Mare, beneficiind de o primire oficială fastuoasă în fruntea căreia se afla Alexandru Rakoczi, primul din cei sapte primari care aveau să conducă orașul pe timpul invaziei și ocupației horthiste.

Numai între 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941 se înregistraseră deja un număr de cel puțin 919 omoruri, 1.126 de schingiuri, 4.126 de bătăi, 15.893 de arestări, 124 de profanări, 525 de devastări colective și individuale, precum și 218.919 de expulzări ale românilor din Ardealul de Nord peste linia de demarcație.

Sunt consemnate de asemenea și torturile îndurate de către etnicii români pentru a semna declarații potrivit cărora doreau de bunăvoie să plece din Ardealul de Nord și să-și părăsească casele și avuțiile pentru a trece în Regatul României ca refugiați. În paralel se trece la maghiarizarea instituțională a numelor românești și a toponimelor românești de pretutindeni de prin Ardealul de Nord aflat sub ocupație horthista.

Pagina neagră de istorie a neamului românesc se completează în următoarea perioadă cu mult sânge și suferință din partea românilor, având loc binecunoscutele și odioasele masacre de la Ip, Treznea, Moisei, Sărmașu, Mureșenii de Câmpie, Nușfalău, etc.

Dacă în doar primii doi ani de ocupație au fost consemnate mii de cazuri de crime, torturi și abuzuri împotriva românilor din Ardealul de Nord înfăptuite de către ocupația horthistă, oare poate măcar cuprinde imaginația noastră câte astfel de orori au avut loc secole la rând împotriva neamului românesc aflat sub opresiune maghiară în Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana și în Ungaria?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…

3 zile ago

MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare

Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…

3 zile ago

Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României

Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…

4 zile ago

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

7 zile ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

2 săptămâni ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

2 săptămâni ago