Categories: Societate

Odette Sofronescu: Mă declar un dascăl comunist, dacă a fi comunist înseamnă să vrei o educație performantă pentru toți copiii țării

Preambul:

Nicicând în istoria României, învățământul nu s-a aflat într-un asemenea colaps.Odette Sofronescu

Vorbe grele, rostite cu patos de către un cadru didactic care “a mâncat pâinea de la privat și cea de la stat”, în cadrul sesiunii pentru învățământ a conferinței CMR 2019 desfășurate în Sala Drepturilor Omului din Palatul Parlamentului pe 7-8 septembrie 2019. Doamna Odette Sofronescu, profesoară de limba engleză și germană, a avut unul dintre cele mai radicale și tăioase discursuri legate de problemele actuale din sistemul de învățământ românesc.

Redăm cele mai importante pasaje din discursul doamnei Odette Sofronescu, susținut sâmbătă, 7 septembrie 2019, în Sala Drepturilor Omului din Palatul Parlamentului, în cadrul sesiunii pentru învățământ a Conferinței Consiliului Mondial Român.

“Mulțumesc Consiliului Mondial Român pentru invitația de a vorbi astăzi. Sunt foarte fericită ca am această ocazie, de mult o așteptam. Sunt Odette Sofronescu, profesor de germană și engleză, aici în București (…).

Am mâncat și pâinea de la stat, și pâinea de la privat, și pot să vă asigur că nici pe departe, nici una, nici alta, nu se apropie măcar de ideea de cozonac. Dar nu asta contează (…)

Nicicând în istoria României, învățământul românesc nu s-a aflat într-un asemenea colaps, ca în timpurile actuale. Nicicând situația nu a fost mai dezastruoasă.

(…) Limbile străine nu se pot preda într-o clasă cu 30 de elevi. Asta este categoric. Nu se poate face măiestrie din asta. Nu iese nimic. Este ca și când facem un soi de gimnastică de înviorare, dar în niciun caz de performanță. Învățământul are nevoie, și asta ar fi o propunere concretă, de clase cu număr mic de elevi.

(…) Din păcate școlile private sunt pentru o elită care își permite financiar să-și susțină copiii acolo. ( …) Eu ca dascăl doresc un învățământ care să fie același și foarte bun, performant, indiferent că vorbim de o școală din capitala țării, sau dintr-un cătun uitat departe.

Cineva mi-a spus, cu câțiva ani în urmă, că am idei comuniste, egalitariste, că vreau egalitate. Iar eu vă spun aici în Parlamentul României: dacă a fi comunist înseamnă să vrei o educație performantă, un acces la educație pentru toți copiii țării, indiferent de nivelul lor material, dacă asta înseamnă să fii comunist, atunci eu aici de față cu dumneavostră mă declar un dascăl comunist.

(…) Nu există minimul necesar de igienă în școlile românești. Despre ce condiții să vorbim, din moment ce în școlile românești domnește corupția? Pentru că ne place sau nu, vrem să recunoaștem sau nu, este corupție.

(…) Asupra profesorilor se pune presiune de către conducere; concursuri cumpărate, aranjate, orgolii personale, profesori care nu vin la oră, profesori care nu-și fac ora, pofesori care nu-și știu meseria și de care elevii râd. Olimpiade cu care toată lumea se laudă, dar știe cineva că elevii aceia sunt meditați pe banii părinților ca să ajungă acolo? De succesele lor însă se bucură școala de stat.

(…) Începe anul școlar luni, și grija de căpătenie a televiziunilor, grija de căpetenie a presei, este aceea a titularizărilor. Că s-au luat note mici la titularizare, că nu sunt manuale, ca de obicei… Toată lumea știe, și oricine știe care vine din acest sistem, titularizările se mai și cumpără! Este un fapt incontestabil. Faptul că un profesor ia la titularizare note de 2 și 3 este o rușine, dar mai rușine este să cumpere o titularizare…”, a spus Odette Sofronescu în cadrul conferinței

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

20 de ore ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago