Categories: AntiromanismCarei

O victorie identitară românească la Carei, cât o victorie obținută pe câmpurile de luptă

Care ar fi marea victorie identitară românească de la Carei, v-ați putea întreba? Este vorba de începerea, după tărăgănări care păreau fără de sfârșit, a lucrărilor de reabilitare a soclului pe care este amplasat bustul lui Avram Iancu.

Au început lucrările de reabilitare soclu pe care stă bustul AVRAM IANCU la Carei, scrie buletindecarei.ro

O victorie identitară la Carei, cât o victorie obținută pe câmpurile de luptă, Foto: Buletin de Carei

Pentru mulți, mai ales pentru cei care nu sunt conștienți câtuși de puțin de situația nu tocmai plăcută în care se află comunitatea românească de la Carei, acest lucru ar putea părea de o banalitate extremă. Dar vă asigurăm că nu este deloc așa.

Așa arată căminul cultural din satul Ianculești, Municipiul Carei

Monumentul lui Avram Iancu de la Carei, ca de altfel și multe alte obiective culturale și identitare românești din Municipiul Carei, au fost lăsate special în paragină pentru a avea pe viitor pretext pentru demolarea lor.

August 2019: căminul cultural din satul Ianculești, Municipiul Carei

Așa s-a întâmplat și cu școala din Ianculești, lăsată în paragină și apoi demolată, la fel și cu căminul cultural din Ianculești, de asemenea aflat într-o stare de paragină și probabil căruia i se pregătește de către UDMR-iști aceeași soartă ca și școlii din localitate.

Pentru cei care cunosc zbaterile și frământările comunității românești de la Carei, obstacolele nenumărate ce păreau să nu se mai oprească, această victorie identitară românească la Carei pare cât o victorie obținută pe câmpurile de luptă. Da, pentru că din păcate aceste zone abandonate cu inconștiență de către autoritățile centrale ale statului român au devenit adevărate câmpuri de luptă pentru păstrarea identității românești.

Tot felul de sinecuriști obraznici și încuiați, cu funcții cât mai înalt posibile la vârful statului român, se bat cu pumnul în piept despre cum apără România drepturile identitare ale minorităților. Dar pe ale românilor, pe ale românilor cine le mai apără? Mai este statul român în slujba românismului, mai este el în sluba poporului român?

(VIDEO) Antiromânism la CAREI: ce firmă îndrăznește să reabiliteze soclul statuii lui AVRAM IANCU?

În afară de bucuria de a vedea reabilitat monumentul lui Avram Iancu de la Carei, prin această reabilitare se dejoacă și planurile vechi de ani de zile ale UDMR-iștilor de a demola acest monument cu o ridicată importanță simbolică și identitară pentru românii careieni.

“Bustul lui AVRAM IANCU din municpiul Carei este propus încă de acum 3 ani spre a fi demolat și înlocuit cu un monument artistic la nivelul solului, înconjurat de arbori verzi  aidoma celor din jurul Monumentului Ostașului Român.”, scria în 2016 buletindecarei.ro

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…

2 zile ago

MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare

Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…

3 zile ago

Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României

Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…

4 zile ago

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

6 zile ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

o săptămână ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

2 săptămâni ago