Ziua Națională a României sărbătorită la Orhei împreună cu ambasadorul Daniel Ioniță
Pentru câteva ore, duminică, 1 Decembrie 2019, Orheiul a devenit centru de promovare a unionismului în Republica Moldova: “preoți cu crucea-n frunte” au dat imboldul unionismului românesc, înviorând asistența formată din localnici, politicieni locali, organizații și asociații atât din Republica Moldova, cât și din România.
După o slujbă de pomenire a eroilor căzuți pentru apărarea și reîntregirea neamului românesc oficiată la Biserica Ortodoxă Românească „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei, a avut loc sfințirea unui imens tricolor, eveniment la care a asistat și ambasadorul României în Republica Moldova, domnul Daniel Ioniță.
S-a pornit în marș cu o scurtă oprire la troița maramureșeană care comemorează raptul Basarabiei de la 28 iunie 1940, unde s-au depus flori și coroane la troiță din partea reprezentanților unor asociații din România și din Republica Moldova, apoi s-a mers pe străzile Orheiului în marș până la statuia domnitorului Vasile Lupu.
Manifestările au continuat cu scurte alocuțiuni rostite de către preotul Sergiu Aga (n.r. preotul paroh al Mitropoliei Basarabiei de la biserica „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei), de ambasadorul României, Daniel Ioniță, de Octavian Țîcu (n.r. istoric și politician din Republica Moldova), urmate de câteva momente artistice oferite de grupuri de copii din localitate.
„Cu mare plăcere am participat la Orhei, la sărbătoarea de Ziua Naționala a României! La mulți ani, români! Trăiască România!”, a scris ambasadorul Daniel Ioniță pe contul său de facebook
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
19 Iunie 1821 - Bătălia de la Drăgășani a avut loc pe 7/19 iunie 1821…
Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…
„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire…
Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…
Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…
Leave a Comment