În timp ce Germania beneficiază de gaz din Rusia la un preț preferențial, alimentându-și motorul industriei germane cu gaz subvenționat de prietenii lor ruși, României nu doar că i se interzice să facă absolut niciun fel de afaceri cu Federația Rusă, ci i se mai impune și o liberalizare forțată a prețului la gaze, deși culmea, România pe de o parte este una dintre țările europene cu rezerve proprii de gaze naturale și petrol, iar pe de altă parte încă nu are nivelul de trai la nivelul țărilor din Vest ca să-și permită aducerea prețului la gaz la nivelul celui din occident.
Partea proastă este că-l cedează aiurea, pe gratis, unora despre care încă nu ne-am convins pe deplin dacă ne sunt prieteni sau au cu totul alte intenții.
“Lovitură pentru toți românii. Ne așteaptă facturi mai scumpe!Statul își va lua mâna de pe prețul gazelor naturale livrate populației, în aprilie și, respectiv, 1 iulie anul acesta. Acest lucru se va reflecta în facturile pe care le vom plăti pentru consumul casnic dar și în cele pentru apa caldă și căldura furnizată de CET-uri.”, scrie evz.ro
Mai libere vor fi așadar pe viitor și buzunarele românilor, cu șanse din ce în ce mai slabe ca banii să sufere de prea multă aglomerație prin portofelele românilor. Liberali ați vrut? Liber va fi și prețul la gaze! Liberalizarea va face găuri serioase în buzunarele românilor!
- 6 Iunie 1848 – Comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu - 6 iunie 2025
- Cum sunt reduși la tăcere românii de pe granița de Nord Vest a României? - 5 iunie 2025
- 5 iunie 1942 – Refugiatul Coziş Ioan din comuna Tihău a fost jefuit de grănicerii unguri la punctul de trecere Dezmir - 5 iunie 2025