Categories: PNL

Beatrice Tudor: Atât de conservatori sunt liberalii, încât vor să ne întoarcă la căruţă, doar din ură împotriva PSD

Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, a declarat joi, 23 ianuarie, că liberalii sunt dispuşi să întoarcă România în urmă cu cel puţin 100 de ani, la transportul cu căruţa, prin desfiinţarea proiectelor PSD de infrastructură în Parteneriat Public Privat.

“Am văzut zilele trecute poate cea mai aberantă declaraţie politică a unui ministru din ultimii ani, venită tocmai din partea ministrului PNL al Transporturilor, Lucian Bode. În ura sa împotriva PSD, din dorinţa de a arunca în aer orice proiect al PSD, cel al autostrăzii Comarnic-Braşov, care trebuia organizat în regim de Parteneriat Public Privat, Ministrul Transporturilor anunţă un drum forestier care, în mintea sa, poate fi folosit pentru eliberarea traficului. Deci, sute de mii de români pierd zile întregi în trafic pe Valea Prahovei în ambuteiaje, iar PNL vrea să-i trimită, la propriu, pe coclauri, pe drumuri forestiere, unde maşinile să rămână blocate şi unde, Doamne fereşte, accidentele vor fi mai grave, iar timpul de intervenţie mai ridicat, pentru că accesibilitatea este mai redusă. Halal viziune pentru dezvoltarea României”, a declarat Beatrice Tudor.

Deputatul PSD a mai afirmat că, în paralel cu aceste declaraţii iresponsabile, care trădează o viziune înapoiată şi incompetentă pentru nevoile actuale şi viitoare ale României, cel mai îngrijorător aspect este abandonul sau anularea finanţării marilor proiecte de infrastructură.

“Ura liberală anti-PSD merge atât de departe încât se abandonează sau se taie finanţarea marilor proiecte de infrastructură, adică toate acele proiecte pe care PSD le generase pentru a contribui la dezvoltarea economiei româneşti. Acum, PNL taie proiectele, aruncă economia în aer şi apoi ridică din umeri că nu are bani pentru a mări veniturile românilor”, a mai afirmat Beatrice Tudor.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

o zi ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago