„BREXIT PE PÂINE!
Îl vedeți pe Nigel Farage, inițiatorul și arhitectul Brexit-ului și, prin asta, printre cei mai importanți oameni politici ai ultimului secol din întreaga lume. Figura lui nu doar că a zdruncinat UE, dar a dat un mesaj că popoarele nu pot fi supuse. A înțeles înaintea tuturor că proiectul UE a deraiat de la linia fondatorilor, îndreptându-se spre o formă comparabilă cu fosta URSS și a sateliților gulagului comunist, prin sugrumarea suveranității popoarelor și crearea unei supra-structuri politico-administrative ruptă de popoare. A reușit!
Degeaba se vaită acum cei rămași în UE, că n-au fost înțeleși, că n-a fost bine, că așteaptă Marea Britanie într-un alt format ca prieten. Degeaba își fac iluzii că actuala UE va supraviețui, că Brexitul a fost doar un accident. Adevărul este că actuala UE ori revine la viziunea fondatorilor, o Europă a națiunilor, creștină, și în respectul valorilor morale, cu popoare libere, cu identități proprii și interese intangibile, cu drepturi inalienabile, ori se va prăbuși în mizeria neo-marxismului globalist – o nouă formă de ateism și comunism!
Discursul istoric pe care îl vedeți mai jos a stârnit teroare în plenul Parlamentului European, o instituție care nu are dreptul de a legifera, ci gândită doar ca o butaforie, pentru a salva imaginea falsă a democrației în UE. Dovada? Țipetele șefei de ședință împotriva steagului Marii Britanii, să nu fie ridicat în sală: de ce să nu fie fluturat steagul unei națiuni și stat membru, nici măcar la plecare, ce rău s-ar putea întâmpla? Răul cel mare: refuzul de a fi o apă și un pământ, iar interzicerea este chiar negarea dreptului popoarelor la propria demnitate: că popoarele nu mai au dreptul la steag cine știe? Ori, asta nu se poate!”, a scris pe facebook Aurelian Pavelescu
- 18 Aprilie 1942 – Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece - 18 aprilie 2025
- 17 Aprilie 1906, Birchiș – Sătenii nu vor să voteze candidatul ungur. Jandarmii maghiari deschid focul asupra mulţimii - 17 aprilie 2025
- Student român discriminat la Oradea pentru că purta la gât un medalion cu lupul dacic - 12 aprilie 2025