Joi, 6 februarie a.c., în conferința de presă săptămânală, co-președinții Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion și Claudiu Târziu, au prezentat, printre alte teme, poziția partidului în privința debarcării guvernului Ludovic Orban prin moțiune de cenzură, precum și în cea a posibilelor anticipate.
Cei doi co-președinți au arătat că votul pentru moțiunea de cenzură contra guvernului Orban este doar începutul unei crize politice care va afecta serios viața fiecărui român, în primul rând prin efectele asupra economiei pe care le va avea.
Prețul, nu mic, este plătit de noi toți, cu unicul scop de a avea alegeri anticipate, care nu ar face decât să contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategice stabilite deja de PSD și PNL în propriul beneficiu.
Co-președinții A.U.R. cer o reformă reală a clasei politice, una care nu se poate face cu oameni vechi în funcții noi sau vechi. George Simion și Claudiu Târziu susțin că alegerile anticipate nu ajută în nici un fel pentru atingerea acestui deziderat, ci, dimpotrivă, vor menține o stare de fapt rea, care durează de prea mult timp, de 30 de ani.
”Chiar dacă un nou Cabinet va fi votat în ultimul ceas constituțional, adică după ce va fi respins un prim guvern, deja vom fi avut instabilitate politică, ceea ce se traduce printr-o încredere scăzută în conducerea țării la nivel intern și extern.
Consecințele vor fi dintre cele mai grave. Și în primul rînd financiare: devalorizarea leului, creșterea prețurilor și a dobînzilor pentru împrumuturile de stat. Și vă amintim că sistemul de pensii cel puțin este întreținut din împrumuturi” – a atras atenția co-președintele A.U.R. Claudiu Târziu.
La rândul său, co-președintele A.U.R. George Simion a vorbit despre ultimele ordonanțe de urgență ale guvernului, dar și despre o inițiativă legislativă de ștergere a unor datorii către stat de peste 300 de milioane de euro pe care le au două bănci.
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025