Bixad: încă un masacru împotriva populației românești din Transilvania, despre care nu se știa la nivel național

Din lunga listă a localităților martire în care s-au înregistrat masacre împotriva populației românești din Transilvania de Nord după invazia trupelor maghiaro-horthyste, lipsește un nume important: Bixad, mai exact Mănăstirea Bixad.

Pe lângă masacrele și violențele de o sălbăticie cruntă de la Treznea, Ip, Ciumărna, Moisei, Aita Seacă, Sărmașu, Luduș, Hărcana (Turda), Nușfalău (Sălaj), Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Band, Grebeniș, Oroiu, Tărian, Prundu Bârgăului, Viseu de Sus – Dosu Taului,   Mihai Bravu,  Zalău,  Huedin,  Zăbala,  Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus,  Camăr,  Aghireș,  Sucutard,  Ditrău, Suciu de Sus,  Cătina,  Răchitiș, Șincai,  Turda,  Ozd, Gădălin, etc, trebuie amintită și trecută în conștiința națională încă o locație în care au fost masacrați cel puțin 20 de români de către trupele maghiaro-horthyste: Bixad (n.r. Bicsad).

De o gravitate extremă sunt și crimele săvârșite de către horthyști într-un lăcaș de cult creștin, între zidurile unei mănăstiri, în septembrie 1940.

Între zidurile Mănăstirii Bixad, în incinta unui lăcaș de cult așadar, s-a vorbit multă vreme în șoaptă despre „groapa comună” a românilor executați de către horthyști în pivnița unei anexe a mănăstirii: este vorba despre „20 de țărani bicsădeni neidentificați măcelăriți”, și încă 2 victime, probabil preoți ortodocși din zonă sau aduși de levenți de oriunde din Maramureșul invadat.

La venirea horthyștilor, armata ungară a executat aici cel puțin 20 de români, iar despre asta mai amintesc din păcate doar câteva cruci firave de lemn care adesea sunt puse la pământ de asprimea vremii, sau de șubrezimea lemnului.

Doar aceste mici cruci răzlețe, de culoare neagră, învelite în panglică tricoloră, se mai încăpățânează să spună povestea cutremurătoarei tragedii de la Bixad, despre românii împușcați în pivnița unei anexe a mănăstirii, de către horthyștii care invadaseră Ardealul de Nord.

„Pentru horthyști, ortodoxismul românesc a reprezentat ținta directă a distrugerii, prin care puteau să destabilizeze complet zona, să provoace panică în rândul românilor, care puteau fi distruși mai lesne, astfel încât Ardealul să devină pur etnic și religios maghiar” (sursa: „Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”, 2017)

Când ești pus față în față cu mărturiile și documentele care atestă crimele abominabile ale horthyiștilor la Bixad, îți îngheață privirea. Rațiunea îți spune că ființa umană n-ar putea fi capabilă de astfel de fapte, decât dacă s-ar afla încă la stadiul de barbarism, de primitivism tribal. Și totuși aceste lucruri chiar s-au întâmplat, aceste barbarii au avut loc chiar în curtea unei mănăstiri.

„Invazia maghiaro-hortystă în Ardealul de Nord și Nord-Vest a avut drept principal scop alcătuirea utopică a Ungariei Mari prin distrugerea structurilor demografice românești și a Bisericii Ortodoxe Române ca unic susținător spiritual al românismului. Descoperirile documentare amănunțite ale structurilor teroriste maghiare organizate ofensiv, cu puncte strategice și în Țara Oașului, ne-au determinat să alcătuim un studiu amănunțit, Structuri teroriste maghiaro-horthyste în Țara Oașului, Maramureș și Bihor.

(…) Crimele maghiaro-horthyste, de o sălbăticie cutremurătoare împotriva ființei poporului român, au marcat trăirile nostre sufletești pentru o lungă perioadă.”, au scris Emanuil Rus (n.r. starețul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bicsad, Satu Mare) și Adrian Rezeanu în cartea „Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”