“Decizia de a impune restricții de circulație obligatorii și, mai ales carantina totală pentru persoanele în vârstă de peste 65, asumată public de președintele Klaus Iohannis este disproporționată, inumană și în dezinteresul României.
Izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor de peste 65 ani, în lipsa unui sistem de aprovizionare cu alimente și medicamente, îi va condamna pe mulți la o moarte lentă. Înainte de a muri de coronavirus, mulți ar putea muri de foame sau de lipsa îngrijirilor medicale, neștiuți de nimeni.
Economia țării, deja supusă la mari provocări și aflată pe o pantă descendentă, va fi și mai grav afectată. Restricțiile de circulație impuse vor avea drept consecință o încetinire accelerată a activităților economice. Este România pregătită pentru așa ceva? S-a gândit Guvernul Orban la un plan de măsuri pentru ca cetățenii și companiile să supraviețuiască unei perioade de câteva luni în care încasările, veniturile de orice fel, dar și plățile către buget se vor reduce drastic?
AUR cere public Guvernului României, în special Ministerului Sănătății și celui de Finanțe, să facă publice măsurile de preîntâmpinare a crizei coronovirus luate începând cu luna ianuarie 2020. Încă de atunci, era evident că este doar o chestiune de timp până când virusul care făcea ravagii în China va ajunge și în Europa. Ce măsuri a luat Guvernul interimar Orban pentru ca sistemul sanitar românesc și țara în ansamblu să fie pregătite pentru ceea ce se întâmplă în aceste zile?
AUR este alături de toți cei care sunt în prima linie a luptei cu virusul, asistentele și medicii care sunt nevoiți să își pună viața în pericol pentru că niște „băieți deștepți” au lucrat la anticipate, la achiziții supra-evaluate, la prezervarea privilegiilor și a rentelor extrase din bugetul public.”, se arată în comunicatul de presă al AUR (Alianța Pentru Unirea Românilor)
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
19 Iunie 1821 - Bătălia de la Drăgășani a avut loc pe 7/19 iunie 1821…
Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…
„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire…
Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…
Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…
Leave a Comment