“Asociația Comunitatea Identitară România desfășoară zilele acestea, la Cluj-Napoca, o campanie de ajutorare a persoanelor în vârstă , peste 65 de ani, ce nu se pot deplasa la orice oră datorită măsurilor restrictive prevăzute în ordonanța militară, precum și a stării de urgență instaurată în contextul pandemiei de Covid19.
Totodată, suntem alături și de cei care au probleme de sănătate ce le afectează capacitatea de deplasare, indiferent de vârstă. Tot în această perioadă, continuăm campania de ajutorare a românilor nevoiași, afectați acum și de criza economică cauzată de prăbușirea economiei în aproape toate sectoarele. Vom face cumpărături pentru dumneavoastră, plătiți doar produsele, livrarea e gratuită!
Dragi cetățeni în vârstă,
Serviciu destinat persoanelor peste 65 de ani ce nu se pot deplasa de acasă pentru cumpărături decât între orele 11:00 și 13:00, precum și celor cu probleme de sănătate ce le afectează capacitatea de a se deplasa, indiferent de vârstă. Vă ajutăm să faceți cumpărăturile necesare!“, se arată în comunicatul publicat pe pagina Asociației Comunitatea Identitară România
- 12 Mai 1886 – S-a înființat “Secția pentru colonizarea secuilor” a societății Emke, sub președinția contelui Banffy Bela și a deputatului Horvath Gyula - 12 mai 2025
- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025
- MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare - 3 mai 2025