Deși sistemul de sănătate și-a arătat din plin slăbiciunile sale în plină pandemie de coronavirus, mai ales după ce a fost preluat de actuala guvernare, care într-o nesimțire nemaipomenită își dorea chiar privatizarea sistemului public de sănătate, și asta în condițiile în care s-a văzut clar că primii care au fugit de pe baricade la izbucnirea pandemiei au fost chiar cei din sistemul privat, președintele și actuala guvernare au în continuare preocupări total “neortodoxe”.
Vineri, 3 aprilie 2020, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (PL-x 119/11.03.2019).
Potrivit expunerii de motive din acest proiect legislativ, România “se află printre puținele state europene care nu au implementat în curriculum Educația sexuală“. Când vezi asemenea argumente, nu poți să nu te întrebi dacă aici nu cumva e ordin de la coana “Ioropa” a lui Iohannis.
Așadar, a promulgat legea ce impune educația sexuală pentru copii, într-o formă care va ușura introducerea ideologiei de gen și a altor blestemății de inspirație neomarxistă în școlile românești și în programa școlară din România. O lege care prevede obligativitatea implementării în școli, cel puțin odată pe semestru, a orelor de educație sexuală pentru copii.
“Președintele Iohannis a promulgat legea care impune educația sexuală pentru copii. Fetițele vor învăța la școală cum să se ferească de „sarcini nedorite””, scrie activenews.ro
Se îndeplinește iată un vis foarte vechi al neomarxiștilor, acela de a ajunge la copiii noștri cu o ideologie nocivă. O agendă pur și simplu împotriva firii, împotriva unei dezvoltări naturale și armonioase a copiilor noștri, a tot fost împinsă pe gât în România prin tot felul de măsuri și proiecte legislative, până iată, a devenit din păcate “pas cu pas”, o realitate cotidiană…
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
19 Iunie 1821 - Bătălia de la Drăgășani a avut loc pe 7/19 iunie 1821…
Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…
„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire…
Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…
Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…
Leave a Comment