Categories: Societate

Daniel Gheorghe: “Biserica Ortodoxă Română rămâne cel mai mare filantrop din România, în ciuda acuzelor pe care secularistii militanți le-au adus în mod neîntemeiat la adresa Bisericii”

Deputatul Daniel Gheorghe demonstrează într-o postare de pe contul său de socializare faptul că Biserica Ortodoxă Română rămâne cel mai mare filantrop din România în această perioadă tulbure de după izbucnirea pandemiei de coronavirus, donând alimente, produse de igienă, aparatură și echipamente medicale în valoare de peste 70 de miliarde de lei vechi, îndreptându-se undeva spre suma de 2 milioane de euro.

Redăm integral postarea de pe facebook a deputatului Daniel Gheorghe:

“Conform datelor apărute până acum în mijloacele media, până la 3 aprilie, Biserica Ortodoxă Română a ajutat în criza de sănătate publică cu alimente, produse de igienă, aparatură și echipament medical în valoare de peste 7 milioane de lei.

Așadar, Biserica Ortodoxă Română rămâne cel mai mare filantrop din România, precum a fost constant an de an, în ciuda acuzelor pe care secularistii militanți le-au adus în mod neîntemeiat la adresa Bisericii.

Astfel contribuția Bisericii Ortodoxe Române a depășit deja echivalentul a peste 70 de miliarde de lei vechi și se îndreaptă spre suma de 2 milioane de euro. Aș vrea să văd, oare, care este contribuția socială a acelor grupări anarhiste, neo-marxiste și agresiv anti-creștine care știu foarte bine să dea cu pietre și să dărâme, însă, fiind catalizate doar de furie, invidie și aviditate de putere nu pot lăsa nimic bun în urmă?

Indiferent de timpurile pe care le-a traversat Țara, Biserica Ortodoxă Română a știut să fie alături de oameni și în mijlocul lor, fiind după cum bine a definit-o însuși Mihai Eminescu, “maica neamului românesc”.

Celor care, cazuti în cursa perfidă a militantismului anti-creștin, cer ” școli și spitale, nu catedrale” le putem arăta foarte limpede faptul ca ortodoxia românească, iar nu de ieri ori de azi, ci din timpuri străvechi, a dăruit poporului nostru nu doar biserici ori catedrale ci și școli, spitale, așezăminte pentru cei nevoiași, lăcașuri de asistență pentru cei singuri ori bolnavi, spații de cultură și de cercetare!

Si, asemeni timpurilor vechi, astăzi, în România, oamenii Bisericii sunt prezenți atât în biserici cât și în spitale, la căpătâiul fraților greu încercati de boli!

Credința Ortodoxă pe care am primit-o moștenire de la înaintașii noștri este leacul durerilor și tulburărilor Poporului Român!“, a scris pe facebook Daniel Gheorghe

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

o zi ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago