Între 20 Martie a.c. și 16 Aprilie a.c., Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a restricționat sau limitat accesul la mai multe site-uri, în cadrul măsurilor “de înlăturare sau limitare a accesului la conţinutul ştirilor false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”.
“Conform atribuțiilor care îi revin prin art. 54 din din Anexa nr. 1 „Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă” la Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16.03.2020, ANCOM pune în aplicare toate solicitările Ministerului Afacerilor Internecare intră în sfera sa de competență, respectiv măsurile de înlăturare sau limitare a accesului la conţinutul ştirilor false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.”, se arată în comunicatul ANCOM prin care sunt anunțate deciziile pentru implementarea prevederilor Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 pentru instituirea starii de urgența pe teritoriul României.

Astfel, a fost restricționat accesul utilizatorilor la anumite site-uri, printre care și publicații precum:
- BPNews (Bussines & Politics News, bpnews.ro),
- Cohorta Urbană (www.cohortaurbana.ro),
- Genocid (genocid.ro),
- blacktopics.wordpress.com,
- news-romania24h.xyz,
- stiridemoment.ro
- veghepatriei.wordpress.com
- vremuritulburi.com/

Despre site-ul BPNews.ro (Bussines & Politics News), presa mainstream scria că este un site asociat cu fostul deputat Ninel Peia. Publicația avea uneori articole cu mare priză la public, cu o audiență însemnată, mai ales în cazul unor subiecte “fierbinți”, în care era criticată guvernarea din România.

Luând la puricat fiecare decizie în parte a celor de ANCOM, am observat că sunt enumerate și indicate anumite articole sau argumente care stau la baza deciziilor de restricționare a accesului la respectivele site-uri. Cât de justificate sunt aceste decizii, rămâne să constate fiecare după ce va citi cu atenție deciziile publicate pe site-ul ANCOM, pe care le puteți găsi AICI.


Genocid.ro este poate cel mai surprinzător site de pe această listă, pentru că pe platforma acestui site era pusă la dispoziția utilizatorilor un draft cu o interesantă plângere penală împotriva conducerii politice actuale a României.

Galerie Foto:
[envira-gallery id=”109107″]- 18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat - 18 iunie 2025
- 17 Iunie 1910 – Primul zbor al lui Aurel Vlaicu pe Dealul Cotrocenilor - 17 iunie 2025
- 15 iunie 1863 – Mitroplitul român greco-catolic Alexandru Sterca Şuluţiu refuza 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐦𝐚𝐠𝐡𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐞𝐢 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 - 15 iunie 2025