La 9 mai 1837 se năștea la Iași într-o familie de negustori înstăriți de origine armeană, Theodor Buiucliu, pictor peisagist, membru al Societății Junimea.
Theodor Buiucliu și-a început studiile la Iași, apoi a urmat studiile medii lângă Paris, la Colegiul armean Moorat din Sèvres, unde pe lângă muzică a fost atras în mod deosebit de artele plastice.
În perioada cât a stat la Paris, Theodor Buiucliu a executat copii în desen și pictură, acordând o atenție sporită în mod deosebit picturii de peisaj. Revenit în România, Theodor Buiucliu își capătă o reputație de pictor peisagist, executând în continuare copii după lucrări celebre, dar și pictând după natură.
Theodor Buiucliu a executat ilustrațiile la cartea lui Ion Creangă Amintiri din copilărie publicată în 1892.


Din calitatea sa de membru al Societății Junimea, Theodor Buiucliu a avut privilegiul nu numai de a fi primul comentator plastic al literaturii noastre din epoca Junimii, dar și să poată executa în anul 1892 ilustrațiile pentru cartea lui Ion Creangă, “Amintiri din copilărie”.
Casa din Iași în care a locuit pictorul Theodor Buiucliu, situată pe Strada Păcurari nr. 29. Din păcate aceasta se află acum într-o stare foarte avansată de degradare, deși a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași, având codul de clasificare IS-II-m-B-03977.

- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025