Luni, 13 iulie 2020, în Piața Unirii din Iași a avut loc începând de la ora 18:00 cel de-al doilea protest consecutiv la IAȘI împotriva legii 418/2020, un proiect de Lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Protestatarii sunt hotărâți să vină zilnic de la ora 18:00 în Piața Unirii din Iași să protesteze până guvernanții vor renunța la acest proiect legislativ odios, prin care se impune o nouă dictatură medicală,un proiect pe care mulți dintre ieșenii cu care am vorbit îl simt ca pe o nouă „țeapă” pe modelul manipulării din timpul referendumului pentru familie:

„Stăm în Piața Unirii și protestăm ca să nu scape Dragnea din pușcărie!”, spunea ironic luni, un protestatar ieșean

Față de ziua de duminică, ieșenii au participat luni seară într-un număr puțin mai mare, surpriza plăcută de departe fiind însă apariția unui grup de tineri foarte entuziaști, care au început să strige „JOS Arafat”, „DEMISIA Arafat”, etc

Dacă până și copiii au ajuns să ceară public la Iași demisia lui Arafat, atunci acesta este un semnal că Raed Arafat nu se mai bucură de popularitatea și încrederea pe care acesta o avea cândva din plin din partea românilor.

Pentru a doua zi consecutiv, unii dintre protestatarii de duminică au revenit și luni seară, cu aceeași convingere că dictatura medicală pe care vor s-o instituie guvernanții actuali este una de inspirație a unor regimuri de tristă amintire, precum cel nazist și cel bolșevic.

Cât timp tinerii își vor păstra viu instinctul de a lupta pentru libertate și pentru drepturile fundamentale, țara aceasta și poporul acesta încă mai au speranțe…
Galerie Foto:
[envira-gallery id=”111120″]- 18 Aprilie 1942 – Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece - 18 aprilie 2025
- 17 Aprilie 1906, Birchiș – Sătenii nu vor să voteze candidatul ungur. Jandarmii maghiari deschid focul asupra mulţimii - 17 aprilie 2025
- Student român discriminat la Oradea pentru că purta la gât un medalion cu lupul dacic - 12 aprilie 2025