Sâmbătă, 25 iulie, „Asociația Din Drag și Dor pentru Comunitate” a organizat un eveniment de astronomie în parcul central, din Târgu Bujor, lecție susținută de domnul Ciprian Vîntevară, muzeograf la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.
Începând cu ora 14:00 persoanele înscrise la acest eveniment au avut ocazia să vizualizeze, în siguranță Soarele prin telescopul Lunt, cel mai mare telescop pentru observații solare destinat publicului, adus în luna iunie la Observatorul din Bârlad. Pe timp de zi, s-au putut observa cele mai fine detalii din atmosfera solară, protuberanţe, filamente şi erupţii solare iar după apariția serii, până la ora 22:00, publicul s-a bucurat de spectacolul nopții pe cer, văzut de aproape.

Evenimentul a fost organizat de către „Asociația Din Drag și Dor pentru Comunitate” în cadrul proiectului „Club de activități recreative” înființat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Scopul acestui eveniment a fost de a promova astronomia în rândul tinerilor și al copiilor, precum și de a crea un moment deosebit pentru comunitatea din Târgu Bujor. Publicul a respectat normele de distanțare socială și de protecție, impuse de autorități și s-a declarat încântat de eveniment și de activitatea Clubului.

Clubul de activități recreative face parte din portofoliul proiectelor cu fonduri nerambursabile implementate de „Asociația Din Drag și Dor pentru Comunitate” și are scopul de a stimula gradul de implicare în activități recreative și de a conecta comunitatea. În cadrul programului de activități ce se vor desfășura pe parcursul a 3 luni, menționăm pictura, dansul energetic pentru adulți, șah pentru vârstnici și board-games pentru copii.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.
Asociația din Târgu Bujor a luat naștere așa cum îi spune și numele, din Drag și Dor pentru Comunitate: “După aproape 9 ani de experiență peste hotare, am simțit că vreau să implic oamenii de acasă în acțiuni civice și sociale, să creez o comunitate, care doar prin acțiune poate aduce o schimbare mediului în care trăiește.”
Mulțumim tuturor celor implicați în proiectele noastre: Ana-Maria Băican, Corina Carp, domnului Catălin Buluc și echipei Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad !
Ionuț Procop – fondator, „Asociația Din Drag și Dor pentru Comunitate” (ADDPC).
https://www.facebook.com/events/2929584353836629/?active_tab=about
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025